(închide)

Sport4all, un nou proiect al Asociației Scout Society. Află ce competiții sportive vor fi organizate la Târgu-Jiu

 

În perioada 01.01-31.12.19 Asociația Scout Society implementează proiectul “Sport4all”, co-finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul programului Erasmus+ Sport. Sport4all va implica 5 organizații din diferite țări din Europa: Odred izdivaca Posejdon din Croația, CSOD din Slovenia, Champions Factory din Bulgaria, Ayuntamiento de Maracena din Spania și Asociația Scout Society din România.

Acest proiect a fost conceput cu scopul de a încuraja incluziunea socială în comunitățile locale unde organizațiile partenere își desfășoară activitatea - prin organizarea diferitelor activități sportive. Obiectivele principale ale proiectului sunt: încurajarea egalității în sport între persoanele care provin din medii diferite, promovarea egalității de gen și de șanse pentru toți pe o perioadă de 12 luni în cele 5 țări; încurajarea comunicării active între persoanele care provin din medii diferite, contribuind astfel la prevenirea excluziunii sociale și a radicalizării în rândul a 1000 de persoane din cele 5 comunități locale; promovarea sporturilor tradiționale europene în România, Slovenia, Croația, Bulgaria și Spania.

Astfel, în perioada următoare în Târgu-Jiu, dar și în Zrece, Sofia, Split și Maracena vor avea loc o serie de activități sportive. În primă fază, în luna mai, la Târgu-Jiu va avea loc conferința de lansare a proiectului, iar în luna iunie va fi organizat un training, avand ca scop promovarea sportului și beneficiile acestuia în comunitățile locale. Câte 5 participanți din fiecare țară vor fi pregătiți pentru a dezvolta un program sportiv eficient în cadrul proiectului, punându-se accent pe beneficiile sportului asupra sănătății și societății în general. Ulterior,  în fiecare comunitate locală vor fi organizate timp de 3 zile competiții sportive unde vor fi practicate 3 sporturi diferite dintre care unul tradițional specific fiecărei comunități.

De asemenea, la Târgu-Jiu, în perioada 21-23 septembrie se va desfășura  o competiție europeană unde vor fi implicate peste 300 de persoane. În cadrul acestei activități vor fi susținute și promovate competițiile sportive europene într-un mediu multicultural. Participanții vor putea să participe la un maraton, curse cu biciclete, dar si să practice  sportul tradițional, oina.

Vizualizări: 381

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste