Târg de adopții canine în centrul Craiovei, pe 20 septembrie

În data de 20 septembrie, între orele 10:00 și 14:00, pe esplanada Teatrului Național „Marin Sorescu” (Piața „William Shakespeare”), va fi organizat un nou târg de adopții canine, anunță reprezentanții Salubrității Craiova. Șase câini din adăpostul public, deparazitați, sterilizați, microcipați și vaccinați, vor fi prezentați spre adopție.
Evenimentul beneficiază de sprijinul sponsorilor Maxi Pet România, care oferă pachete-cadou adoptatorilor, și al companiei Eurotehnica IT&C, care asigură lese și zgărzi pentru noii proprietari.
Vor participa și specialiști de la Centrul Național de Educare Canină, alături de ofițeri ai Biroului pentru Protecția Animalelor-IPJ Dolj, care vor oferi informații utile despre responsabilitatea de a deține un animal.
Adopția este gratuită, conform legii, și se face pe baza unui act de identitate valabil.
Vizualizări: 79
Trimite pe WhatsApp