(închide)

Tineri prinși conducând fără permis în mai multe localități din județul Dolj

 

Polițiștii doljeni au depistat, ieri și noaptea trecută, mai multe persoane care conduceau autovehicule pe drumurile publice fără a deține permis de conducere.

Astfel, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu, în noaptea de 26 spre 27 mai, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Breasta au oprit pentru control un autoturism care circula pe drumul comunal DC 72, în satul Răchita de Jos, comuna Brabova. La volan a fost identificată o tânără de 24 de ani, domiciliată în localitatea Răcarii de Jos. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că aceasta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Ieri, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Rast au depistat, pe raza comunei Rast, un tânăr de 18 ani aflat la volanul unui autoturism. Și în acest caz, s-a constatat că persoana nu deținea permis de conducere.

În aceeași zi, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Giubega au identificat un minor în vârstă de 15 ani, din comuna Rast, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Giubega. Nici acesta nu figura în evidențele autorităților ca deținător al unui permis auto.

„În toate cele trei situații au fost întocmite dosare penale pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Cercetările sunt în desfășurare, urmând ca, la finalizarea acestora, dosarele să fie înaintate către unitatea de parchet competentă, cu propunere legală”, a declarat Sadoveanu. 

Galerie foto


Vizualizări: 332

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste