(închide)

Tradiții pentru spor, sănătate și împliniri de Moș Nicolae

 

Din timpul vieţii, Sfântul Nicolae a fost binecuvântat de Dumnezeu cu harul minunilor. Pentru că Sfântul a făcut unele miracole pe mare, salvând de la înec mulţi corăbieri și Sfântul Ierarh este considerat protectorul corăbierilor, scrie Click.

Zăpada adusă de moş Nicolae prevestește rod bogat în grădini şi pe ogoare. De aceea, este bine să aducem în casă un bulgăre din zăpada dăruită de Moş Nicolae şi să fie pus într-un vas. După ce bulgărele se topeşte, apa rezultată se pune în glastrele cu flori, pentru ca familia să petreacă iarna cu bine.

*În ziua praznicului, este bine să dăruim sărbătoriţilor din familie un cadou inedit: o floare (pentru a avea parte de împliniri), dulciuri ( care să-i apere de dezamăgiri şi viaţa să le fie dulce) şi o lumânare decorativă, ( o făclie care să le lumineze mereu drumul corect).

*Cei care călătoresc cu diferite mijloace de transport trebuie să poarte în timpul călătoriei o iconiţă, care să-l înfăţişeze pe Sfântul Nicolae. Astfel, spune tradiţia, călătoria este cu folos. .

*În ţara noastră, din secolul al XIX-lea, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou credincioşii vin să se roage la moaştele Sfântului. În racla adăpostită în sfântul lăcaş, există mâna dreaptă a Sfântului Ierarh; şi aici el continuă şirul minunilor.

*Numeroase biserici poartă hramul S. Ierarh
Numeroase biserici din ţară şi mai ales din Transilvania, poartă hramul Sfântului Nicolae. Bolnavii îşi găsesc alinare rugându-se în astfel de biserici cu hramul Sfântului.

Sărbătoarea este asociată cu darurile pe care le oferim celor dragi

*Copiilor, dar şi celor dragi, rude şi prieteni, le oferim cadouri: figurinele de turtă dulce ( inimioară, cloşcă, măr sau rândunică), preparate cu multă miere, cu nuci şi cu scorţişoară sunt dulciuri delicioase şi simboluri de longevitate.

Vizualizări: 413

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste