Transalpina a atras ca un magnet turiștii în acest week-end! La Stâna Ștefanu veți putea mânca celebrul tocan de oaie

 

Cea mai spectaculoasă șosea din România s-a deschis sâmbătă și deja zeci de turiști au venit să se bucure de aerul curat și de minunatele peisaje! Pe Transalpina se poate circula doar pe timpul zilei, în condiții speciale. Cei care au ajuns în acest week-end pe Transalpina au întrebat când vor putea mânca la Stâna Ștefanu. Momentan, băcița așteaptă decizia autorităților de deschidere a restaurantelor. Până atunci, aceasta spune că turiștii pot mânca direct pe iarba verde, din caserole, celebrul tocan de oaie și telemeaua de la Stâna Ștefanu. 

Prima zi în care s-a putut circula din nou pe Transalpina a adus și primii turiști, iar duminică au venit și mai mulți! Vremea frumoasă i-a făcut pe mulți să lase orașele aglomerate și să vină în Gorj, la Rânca pentru a ajunge pe Transalpina, cea mai înaltă și spectaculoasă șosea din țara noastră. Transalpina sau DN 67C este cea mai înaltă șosea din România și face legătura între localitatea gorjeană Novaci şi Sebeş de Alba. „Drumul sau Calea Regelui” traversează Munţii Parâng şi îi cucerește pe cei care îl parcurg prin frumuseţea şi sălbăticia peisajelor. Se spune că ostaşii lui Traian au construit Transalpina în anul 101 e.n., a cărei denumire se „traduce” prin „ţara de dincolo de munţi”, trece prin Gorj, o parte din Vâlcea și din județul Alba. Transalpina măsoară în total 148 de kilometri. 

Turiști au venit din numeroase zone ale României: „Venim de la București, am vrut să ne bucurăm de aerul curat!”, a spus o turistă. „Pe Transalpina, șoseaua dintre nori, am găsit și zăpadă. Nu am prea avut parte de zăpadă în iarnă, așa că a fost o mare bucurie. Este o zonă minunată și an de an venim aici. Suntem din Vâlcea”, a spus un alt turist. „Abia am așteptat să se deschidă Transalpina. Venim de la Târgu-Jiu de multe ori, toată vara, ca să ne relaxăm aici. Mai ales acum, așa bine ne prinde plimbarea și aerul curat și răcoros de munte”, a spus un gorjean. 

Mulți au recunoscut că au dus dorul bucatelor gustoase preparate de băcița Mărioara de la Stâna Ștefanu. Încă nu s-a putut mânca la Stână, însă băcița a început pregătirile și așteaptă ca autoritățile să dea voie restaurantelor să își servească clienții ca să poată servi și ea turiștii cu bucatele gătite la Stână. Băcița va amenaja stâna în așa fel încât să poată să își servească clienții și să respecte distanțarea socială recomandată de autoritățile sanitare. Și cabanierii din Rânca așteaptă redeschiderea restaurantelor și turiștii care s-au anunțat după 1 iunie.

Sâmbătă a fost reluată circulația pe DN 67C (Transalpina), este permisă numai în intervalul orar 08:00 – 20:00, pentru autovehicule cu masa maximă autorizată mai mică de 7,5 tone, viteza maximă fiind de 30 km/h.

Galerie foto





Vizualizări: 1,282

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste