Traversări neregulamentare și trotinete conduse ilegal, printre abaterile sancționate în Dolj

 

În perioada 18 – 24 august, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au desfășurat acțiuni pentru creșterea siguranței în trafic și prevenirea accidentelor rutiere provocate de indisciplina pietonilor, bicicliștilor și conducătorilor de mopede și trotinete electrice.

În urma controalelor, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu, au fost aplicate 437 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 43.000 de lei. Dintre acestea, 154 au vizat pietoni, 202 bicicliști și 81 conducători de trotinete electrice.

Printre cazurile depistate se numără o femeie de 48 de ani și un tânăr de 19 ani, ambii din Craiova, surprinși în timp ce traversau strada prin loc nepermis.

De asemenea, doi adolescenți, de 15 și 16 ani, au fost sancționați după ce au condus trotinete electrice nerespectând regulile de circulație, unul dintre aceștia fără cască și elemente reflectorizante.

Polițiștii le reamintesc bicicliștilor și utilizatorilor de trotinete electrice să poarte cască de protecție, să fie vizibili în trafic și să circule doar pe pistele special amenajate. Pietonilor li se recomandă să traverseze numai prin locuri marcate și după ce se asigură că șoferii i-au observat.

Polițiștii rutieri anunță că vor continua acțiunile în teren pentru creșterea siguranței rutiere.

Vizualizări: 144

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste