(închide)

VIDEO/Urmărire ca în filme pe străzile din Filiași: Motociclist rănit, după ce a fugit de poliție

 

Un bărbat de 39 de ani, din Filiași, a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs luni seară, după ce a încercat să scape de un control al poliției. Incidentul a avut loc pe DN 6, pe raza orașului Filiași, și s-a încheiat cu o coliziune frontală între motociclist și un autoturism.

Ieri seară, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Filiași au depistat un bărbat de 39 de ani, din localitate, în timp ce conducea o motocicletă, pe DN 6, în direcția către Filiași, cu viteza de 131 km/h, pe un sector de drum reglementat la 70 km/h.

Când a văzut polițiștii, bărbatul a încercat să se sustragă controlului, a accelerat, deplasandu-se cu motocicleta pe Bulevardul Racoțeanu și ulterior pe strada Gării din orașul Filiași, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism, condus de un bărbat de 50 de ani, din Filiași, care se angajase în depășirea unui alt autoturism.

„În urma evenimentului rutier, motociclistul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la spital conștient și cooperant. Cel în cauză nu a putut fi testat la fața locului, fiindu-i recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, conducătorul auto de 50 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu. 

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Vizualizări: 440

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste