VÂLCEA: Explozie de butelie la Copăcelu, urmată de incendiu. Un bărbat a suferit arsuri grave

 

O explozie provocată de o butelie a zguduit, în urmă cu puțin timp, un imobil din cartierul Copăcelu din Râmnicu Vâlcea. Deflagrația a declanșat un incendiu și a lăsat o persoană rănită.

La fața locului au intervenit rapid pompierii militari din cadrul Detașamentului Râmnicu Vâlcea. Au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, una CBRN, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ. Echipele ajunse la intervenție au confirmat explozia, urmată de arderea unei anexe.

Un bărbat a suferit arsuri la nivelul capului, toracelui și membrelor superioare. Acesta este stabil, primește îngrijiri medicale și se află în evaluare.

Flăcările au fost stinse într-un timp scurt, însă suflul exploziei a distrus două ziduri ale construcției.

Ancheta urmează să stabilească împrejurările producerii deflagrației.

Vizualizări: 90

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste