Zeci de migranţi, depistaţi la Calafat. Erau ascunşi într-un microbuz

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Calafat au descoperit 25 de migranţi, cetăţeni din Irak şi Turcia, care au încercat să intre ilegal în ţară, ascunşi într-un microbuz, condus de un şofer sârb.

Şoferul transporta produse electronice din Turcia, pentru o societate din Cehia.

Polițiștii au descoperit în compartimentul marfă al microbuzului, ascunşi, printre cutiile cu produse electronice, 25 de cetăţeni străini.

În cadrul cercetărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt 24 de cetăţeni irakieni şi un turc -13 bărbaţi, 7 femei şi 5 minori - adulţii având vârste cuprinse între 19 şi 39 de ani, iar minorii între 9 şi 17 ani. La cercetări, cetăţenii irakieni au declarat că doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei, iar şoferul a susţinut că nu ştia cum s-au ascuns persoanele respective în microbuz.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului romano-bulgar, migranţii şi şoferul sârb au fost preluaţi de Poliţia de Frontiera Bulgară, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Vizualizări: 216

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste