(închide)

Ziua Internațională a Zonelor Umede, celebrată la Palatul Copiilor Târgu-Jiu

 

Un interesant proiect interjudețean se desfășoară în această perioadă la nivelul mai multor instituții de cultură din România. Județele participante sunt Argeș, Gorj și Olt, prin Palatele Copiilor, iar activitățile din proiect se derulează în perioada 31 ianuarie- 4 februarie. Inițiatorii proiectului sunt profesorii de la Palatul Copiilor Pitești, mai exact cercul de Protecția mediului/Ecologie-prof.Georgescu Daniela și cercul de Orientare Turistică-prof.Miezu Camelia. Partener de bază în acest proiect este Palatul Copiilor Targu Jiu, reprezentat prin cercul de Protecția mediului-prof. Ciolacu Cristina și cercul de Cultură și Civilizație Franceză-prof.Pavel Marieta. La sediul Palatului Copiilor din municipiul Târgu-Jiu a fost organizată și o interesantă expoziție cu teme specifice proiectului.

Pe data de 2 februarie, în fiecare an este sărbătorită Ziua Mondială a Zonelor Umede. Ca să marcheze așa cum se cuvine această importantă zi, copiii de la cercurile de Protecția mediului și Cultură și civilizație franceză și-au rezervat timp în această perioadă să observe păsările pe râul Jiu și să le fotografieze.

Copiii au învățat de ce sunt importante zonele umede, ce oferă acestea: locuri de cuibărit pentru coloniile păsărilor acvatice, spațiu pentru depunerea icrelor și pentru creșterea puietilor peștilor, spațiu de odihnă pentru speciile migratoare, stochează apa precum buretele controlând inundațiile, filtrează apa curățând-o de substanțele poluatoare, oferă apă pentru utilizarea urbană și agricolă, oferă spațiu pentru pescuit, vânătoare și recreere.

Galerie foto






Vizualizări: 487

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste