Legături organizatorice între Legea Veche şi Legea Nouă. Relaţia dintre Biserica Creștină și Mozaism

 

Religia Creștină și cea Mozaică prezintă anumite elemente fundamentale comune. Cele două religii au o temelie comună în Revelația veterotestamentară, precum și forme comune de manifestare a pietății. Propovăduirea Evangeliei de către Mântuitorul Hristos și Apostolii săi, a avut un impact imens în rândul evreilor, unii dintre ei arătând un mare interes, iar alții o mare împotrivire.

Iisus Hristos a susţinut Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru El, cele cinci cărţi ale lui Moise au fost inspirate de Dumnezeu şi, din acest motiv, au fost obligatorii şi pentru viaţa şi slujirea Sa. Prin urmare, El a spus: ,,Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile'' (Matei V, 17). Astfel poporul Israel si-a indreptat atentia către Mântuitor cât și către Sfinții Săi Apostoli, cu dorința de a vedea dacă într-adevar legea veche rămâne cum a fost sau se strică prin Legea Nouă. Cu toată reţinerea evreilor, numărul celor ce au primit credinţa creştină sporea mereu.

Sfinţii Apostoli si alţi ucenici ai Domnului au frecventat templul din Ierusalim, iar când se aflau în misiune de propovăduire a Evangheliei, au vestit cuvântul Domnului mai întai în sinagogi. Un exemplu de necontestat este vestirea Evangheliei de către Sfântul Apostol Pavel și Barnaba în sinagoga din Antiohia Pisidiei: ,, Iar ei, trecând de Perga, au ajuns la Antiohia Pisidiei, şi intrând în sinagogă într-o zi de sâmbată, s-au aşezat (Fapt. Apost. XIII, 14-15, 42). Atât Sfântul Pavel cât şi Sfântul Petru s-au supus rânduielilor mozaice mai mult decât ar fi voit ei înşişi, de teama de a nu-i supăra pe evrei. Sfântul Petru de teama de a nu-i supăra pe cei care practicau tăierea împrejur îi supunea acestui ritual şi pe cei din rândul pagânilor, el fiind mustrat de Sfântul Apostol Pavel, dar şi Sfântul Pavel a tăiat împrejur pe ucenicul său Timotei, tot pentru ai menaja pe creştinii din rândul evreilor. ”Primii creștini continuă să participe la viața religioasă a propiului popor. În mod cu totul special, creștinii din Ierusalim participă la rugăciunile ce au loc în fiecare zi la Templu. Creștinii apăreau astfel în ochii poporului de rând mai ales ca iudei plini de râvnă, fiind însoțiți de binecuvântarea lui Dumnezeu... Dar creștinii au deja conștiința că formează o comunitate distinctă. Faptele Apostolilor îi desemnează deja prin numele de ecclesia.... În fapt, în timp ce participă la viața religioasă a poporului lor, creștinii au propria lor viață. Ei se adună împreună, aceste întâlniri având loc în case particulare.”( Jean Danielou, Biserica Primară. De la origini până la sfârșitul secolului al treilea, Editura Herald, București, 2008, pp. 18-19). Și zi de zi într-un cuget stăruind în templu, și-n casă frângând pâinea, împreună își luau Hrana întru bucurie și întru curățirea inimii...(Fapte II, 46). În general, primii creştini priveau cu ochi buni tradiţiile religioase ale iudaismului, arătând o cinstire deosebită faţă de Legea Veche. Păstrând vie în sufletele lor, credinţa în Iisus, cei mai mulţi dintre evreii creştini, prin ţinerea datinilor străbune îşi împlineau cerinţele lăuntrice legate de un cult exterior, care abia începuse să se înfiripeze în Biserică. Alţii vedeau, însă în creştinism numai un pas înainte în dezvoltarea mozaismului. Ca şi mulţi alţii, ei primeau adevărurile înalte descoperite lumii de Mesia, dar credeau că roadele jerftfei de ispăşire de pe Golgota pot fi culese numai de urmaşii, după trup, ai lui Avraam. Primirea celor dintâi păgâni în Biserică s-a făcut cu oarecare greutate, însuşi Sfântul Petru a fost chemat să dea seamă înaintea credincioşilor de botezul sutaşului Corneliu. Doar mărturia Apostolului că a avut poruncă de sus să boteze pe păgâni a dus uşurare în sufletele evreilor creştinaţi: „Şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Aşadar şi păgânilor le-a dat Dumnezeu pocăinţă spre viaţă” (Fapt. Ap. XI, 18). 

Sinodul Apostolic, ţinut în anul 50 la Ierusalim, a fost întrunit pentru a rezolva probema taierii împrejur. Pe lângă această problemă, Sinodul din Ierusalim a fost convocat și pentru a dezbate și hotărî asupra unei probleme vitale privind răspândirea credinței creștine la neamuri, prin neamuri înțelegând păgânii. Marea problemă consta în pretenția evreilor ca Evanghelia să le fie vestită numai lor, sau cel puțin creștinii dintre păgâni să fie obligați să urmeze practicile mozaice. Examinarea cazului convertirii sutaşului Corneliu de către Apostolii şi fraţii care erau în Iudeea, a dus la concluzia că Dumnezeu a deschis şi păgânilor politeişti porţile Bisericii creştine. Revărsarea Duhului Sfânt peste păgânii convertiţi din casa lui Corneliu dovedeşte că pentru primirea lor ca fii ai Bisericii creştine este de ajuns botezul, care confirma credinţa lor în Mântuitorul Iisus Hristos. Astfel, ei mărturiseau credinţa în Hristos şi Botezul în numele Sfintei Treimi. Cei care contestau valabilitatea convertirii la Hristos a păgânilor politeişti pe motivul că s-ar fi omis să li se pretindă respectarea dispoziţiilor legii lui Moise, mai ales partea ceremonială, erau fariseii convertiţi la Hristos, unii dintre cei mai zeloşi suporteri ai Legii Mozaice. Această pretenţie de respectare a circumciziunii producea o tulburare în rândul creştinilor proveniţi dintre păgâni, care aveau o oroare pentru această operaţie dureroasă şi dezgustătoare. Sfântul Apostol Pavel vine la Ierusalim ca trimis al Bisericii din Antiohia: Și după ce nu puțină împotrivire și gâlceavă au făcut ei asupra lui Pavel și Barnaba, au rânduit ca Pavel și Barnaba și alți câțiva dintre ei să se suie la Apostolii și la preoții din Ierusalim pentru această întrebare (Fapte XV, 2). Îl vedem astfel pe Sfântul Apostol Pavel însoțit de Barnaba  și alți câțiva dintre ei ca trimiși ai Bisericii din Antiohia pentru a supune pentru întâia oară Bisericii-mame a Ierusalimului o problemă de doctrină creștină și de practică misionară. Această problemă ivindu-se în actul de propovăduire a Evangheliei la neamuri și de primire a acestora în Biserica lui Hristos. Acest caz doctrinar va fi primul și ultimul din Epoca Apostolică care va fi soluționat de către Biserica în care au activat Sfinții Apostoli și primii slujitori hirotoniți. Vedem deja ridicându-se între iudei și păgâni un perete al separării, acest fapt ne este descris de Sfântul Apostol Pavel care spune despre problemele prin care avea să treacă Biserica în primii săi ani, ea fiind formată în mare parte din iudeo-creștini: Întru El de asemenea și voi, după ce ați auzit cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, și după ce ați crezut în El, ați fost pecetluiți cu Duhul cel Sfânt al făgăduinței (Efeseni I, 13). Primind această misiune, Sfântul Apostol Pavel și Barnaba, trimiși fiind ei de Biserică, au trecut prin Fenicia și prin Samaria, istorisind despre revenirea păgânilori (Fapte XV, 3), și sosind ei la Ierusalim au fost primiți de Biserică și de apostoli și de preoți și au vestit câte a făcut Dumnezeu cu ei (Fapte XV, 4), dar unii din eresul fariseilor care deveniseră credincioși s-au ridicat zicând că pe aceia trebuie să-i taie împrejur și să le poruncească a păzi Legea lui Moise (Fapte XV, 5), drept aceea, apostolii și preoții s-au adunat să cerceteze această pricină (Fapte XV, 6). Din acest moment, cei doi Apostoli și însoțitorii lor se considerau în misiune oficială cu scopul de a obține câștig de cauză pentru poziția pe care o adoptaseră în ceea ce privește primirea păgânilor la creștinism. O decizie care obliga pe păgânii doritori să vină în Biserică să se circumcidă ar fi avut ca rezultat alungarea acestora de la credință și transformarea Bisericii într-o filială a sinagogii.

Participanții la Sinod pot fi împărțiți în trei categorii: a) Biserica din Cetatea Sfântă, în ansamblul ei, adică acei creștini care au putut răspunde invitației care le-a fost adresată, desigur, de conducerea locală a comunității având în frunte pe Sfântul Iacob, Și după ce au tăcut ei a răspuns Iacob zicând: bărbați frați, ascultați-mă (Fapte XV, 13). b) O altă categorie de participanți este alcătuită din Sfinții Apostoli, c) a treia categorie de participanți este alcătuită din preoți, din acei slujitori hirotoniți, cărora li se încredințaseră spre păstorire comunitățile locale creștine din Ierusalim și împrejurimi. Este foarte important de subliniat deoarece în faptele Apostolilor la acest eveniment nu este pentru prima dată prezentată alcătuirea Bisericii în aceste trei componente ale sale: creștini, Apostoli și preoți. Pe lângă această asistență se adaugă și trimișii Bisericii din Antiohia care aveau misiunea de a rezolva problema primirii păgânilor în Biserică. Este important de reținut că nu numai Sfinții Apostoli vor proceda la dezbaterea teologică a problemei în discuție, ci și slujitorii hirotoniți care aveau în grija lor cârmuirea spirituală a vieții creștine din comunitățile locale. Vedem astfel aplicarea principiului extinderii participării la Sinod în detrimentul celui al restrângerii acestei participări în ce privește categoriile de stări existente la acel ceas în biserică. În același se observă că, pentru Biserica Antiohiei, se aplică principiul reprezentării, Sfântul Apostol Pavel, Barnaba și ceilalți trimiși ai acestei Biserici reprezintă întreaga Biserică din Antiohia. Iar pentru Biserica din Ierusalim se va aplica principiul participării tuturor membrilor acesteia, în final, hotărârea Sinodului va aparține întregii Biserici în numele căreia va fi și promulgată: Atunci apostolii și preoții, cu toată Biserica, au hotărât să aleagă bărbați dintre ei și să-i trimită în Antiohia cu Pavel și cu Barnaba: pe Iuda, cel numit Barsaba și pe Sila, bărbați cu vază între frați, prin mâinile lor scriind acestea: ”Apostolii și preoții și frații, fraților care sunt dintre neamuri în Antiohia și în Siria și în Cilicia, salutare! (Fapte XV, 22, 23).  Este limpede că cea dintâi mare hotărâre a Bisericii a fost luată în sobor. Sfântul Apostol Petru, împotriva susţinerilor teologiei romano-catolice, nu apare aici în chip de singur cârmuitor al treburilor bisericeşti. În Sinodul de la Ierusalim, locul de frunte l-a avut Sfântul Iacob, Episcopul Cetăţii Sfinte. Dar, nu el hotărăşte, ci întreaga adunare a Apostolilor şi a celorlalţi slujitori ai Bisericii Primare. Mai mult, epistola către fraţii din Antiohia, Siria şi Cilicia este trimisă de întreaga Biserică: Apostoli, slujitori şi credincioşi. Vedem astfel că forma de conducere în Biserică, este exercitată în sobor, pe cale sinodală(Pr. Prof. Grigore Marcu, Ideea de Sinodalitate şi Prioritate Apostolică în Noul Testament, Rev. Studii Teologice, nr. 7-8, 1974, p 526).

Condus de Sfântul Apostol Iacob, Sinodul Apostolic a adus aplanarea certurilor dintre creștinii iudaizanți și creștinii păgâni şi la hotărârea de a nu-i supune pe creștinii dintre păgâni îndatoririlor Legii Mozaice și de ai dezlega pe toși creștinii de aceste îndatoriri. Astfel, Sfântul Iacob „fratele” Domnului, primul episcop stabil al Ierusalimului, constată că şi păgânii politeişti au acces la mântuire în aceleaşi condiţii ca şi iudeii credincioşi, fiind o mare greşeală să indispună, impunându-le obligaţii iritante şi inutile care ar înfrâna aplecarea lor spre Sfânta Evanghelie. Mai mult decât atât prin cuvintele Sfântului Iacob: ”căci Moise are din timpuri vechi prin toate cetățile propovăduitorii săi, fiind citit în sinagogi în fiecare sâmbătă (Fapte XV, 21), rezultă că misionarii creștini trebuie să pună accentul, în propovăduirea lor, pe învățătura și lucrarea lui Iisus Hristos. Este ca o separare a domeniilor celor două religii: mozaismul și creștinismul. Acest fapt pare să fie și momentul în care devine cu deosebire clar tuturor că, indiscutabil, Creștinismul este cu totul o altă religie decât mozaismul(Pr. Dr. Sabin Verzan, Sfântul Apostol Pavel, Editura IBM al BOR, București, 1996,  pp. 83-91).

Vizualizări: 151

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste