Accident pe Defileul Jiului. Un preot și o măicuță de la Mănăstirea Lainici, salvați din râul Jiu

 

Un accident rutier a avut loc, miercuri după-amiază, pe Defileul Jiului, implicând un autoturism care s-a răsturnat în apele râului Jiu. În mașină se aflau două persoane, un bărbat și o femeie, care au fost surprinse în interiorul vehiculului. Surse neoficiale indică faptul că victimele sunt un preot și o măicuță de la mănăstirea Lainici, ambii în vârstă de aproximativ 70 și 71 de ani. 

La fața locului s-au deplasat echipaje de intervenție, inclusiv două autospeciale, o ambarcațiune de salvare și o ambulanță SMURD, alături de două ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță Gorj și echipaje Salvamont.

Salvatorii au constatat că cei doi erau conștienți și cooperanți, reușind să iasă parțial prin geamul mașinii.

Cu ajutorul echipamentelor de salvare, cei doi au fost scoși în siguranță din apă. Ulterior, au fost evaluați medical și urmează să fie transportați la spitalul din Bumbești-Jiu.

Surse neoficiale indică faptul că victimele sunt un preot și o măicuță de la mănăstirea Lainici, ambii în vârstă de aproximativ 70 și 71 de ani. Se pare că a existat un impact minor cu un alt autoturism aflat în trafic. 

Ancheta pentru stabilirea cauzelor accidentului este în curs.

Vizualizări: 213

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste