(închide)

Artiști de renume la Zilele Municipiului Drobeta Turnu-Severin!

 

Municipiul Drobeta Turnu-Severin va fi în sărbătoare în perioada 3-5 mai, când va avea loc a XXVII-a ediție a Zilelor Severinului, eveniment organizat de Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin și Consiliul Local Drobeta Turnu Severin, Palatul Culturii „Teodor Costescu”.  Timp de trei zile, Severinul va găzdui spectacole cu unii dintre cei mai apreciați artiști din România, vor avea loc momente cultural-artistice, sportive și multe alte surprize. Artiștii vor susține concerte la scena amenajată în Parcarea Carrefour, în fiecare zi, în intervalul orar 19:00 – 23:00.

Pentru severineni, vor urca pe scenă Zdob și Zdub, Ștefan Bănică Jr și Voltaj, dar și Mihai Mărgineanu, Feli Donose, Nane, SATRA BENZ, Andrada Crețu și Band etc.

Zilele Severinului vor debuta cu un program antrenant de muzică populară, numai bun ca mehedințenii să încingă hore! „Timp de trei zile, Severinul va găzdui spectacole cu unii dintre cei mai apreciați artiști din România, vor avea loc momente cultural-artistice, sportive și multe alte surprize. Vă prezentăm aici, artiștii care vor susține concerte la scena amenajată pe strada I.C. Brătianu, în fiecare zi.”, spun organizatorii.

De asemenea, amintim că PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DROBETA – TURNU SEVERIN, PRIN DIRECȚIA DE PATRIMONIU ISTORIC ȘI TURISM CULTURAL VĂ INVITĂ, DUMINICĂ 5 MAI 2019, DE LA ORA 17, LA UN SPECTACOL DE EXCEPȚIE AL OPEREI ROMÂNE DIN CRAIOVA. EVENIMENTUL VA AVEA LOC CU PRILEJUL ZILELOR SEVERINULUI - EDIȚIA XXVII - ÎN SALA DE SPECTACOLE A PALATULUI CULTURII ”TEODOR COSTESCU”. INTRAREA ESTE LIBERĂ ȘI SE FACE PE BAZĂ DE INVITAȚIE DUPĂ PRINCIPIUL ”PRIMUL VENIT, PRIMUL SERVIT”. INVITAȚIILE SE POT OBȚINE LA SEDIUL DIRECȚIEI DIN INCINTA CETĂȚII MEDIEVALE A SEVERINULUI,

Galerie foto



Vizualizări: 1,692

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste