Atelierele Festivalului „Puppets Occupy Street – Fairy Tale Edition” 2025 își deschid înscrierile între 18 și 22 august

 

Festivalul Puppets Occupy Street, ediția a XII-a – Fairy Tale Edition 2025, organizat de Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova, finanțat de Primăria Municipiului Craiova și Consiliul Local Municipal, se desfășoară în perioada 25 august - 01 septembrie 2025. 

Ediția Fairy Tale reunește, timp de 8 zile, 24 de titluri de ateliere, susținute de artiști din România, Turcia, Grecia, Republica Moldova, în perioada 26 - 31 august 2025.

Înscrierile se fac exclusiv pe adresa de e-mail a festivalului, [email protected], în perioada 18 - 22 august (până la ora 12:00), în limita locurilor disponibile. Participarea la ateliere este gratuită. Pentru înscriere sunt necesare: numele și vârsta participantului, denumirea atelierului pentru care optează, intervalul orar, ziua în care își dorește să participe.

La atelierele de creație au prioritate persoanele care se înscriu pe e-mail. Locurile rămase libere sau eliberate prin neprezentare vor putea fi ocupate la fața locului. 

Atelierele se derulează și cu sprijinul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia“ Aman, Alliance Française, al Muzeului de Artă și ElectroPutere Mall.

Atelierele sunt următoarele:

Teatrul Colibri - esplanadă, orele 11:00 - 13:00

- Laboratorul cu măști, atelier coordonat de  Sebastian Pop și Sașa Pânzaru din Târgu Mureș, în zilele de 26, 27 și 28 august, între orele 11:00 - 13:00. Vârsta minimă de participare 6 ani, fiind disponibile 10 locuri / zi. În cadrul acestui atelier vom învăța, distrându-ne, cum putem crea o mască, prin tehnica papier mâche sau cu fașă gipsată. Ideile și imaginația copiilor vor pune expresie și emoție pe măștile pe le vor crea. 

- Jocuri de improvizație, atelier coordonat de Adriana Burlacu și Vlad Grecu din Târgu Mureș, se va desfășura în zilele 26 și 27 august, la Teatrul Colibri, între orele 11:00 - 13:00, și se adresează participanților cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani. La acest atelier sunt disponibile 10 locuri / zi. Atelierul ajută copiii și adolescenții să își descopere spontaneitatea și latura creativă prin exerciții de teatru de improvizație, un gen aparte de teatru care se bazează pe creativitate, imaginație, spontaneitate, atenție distributivă și viteză de reacție. Participanții vor avea ocazia să descopere cum pot reacționa la propunerile surpriză ale partenerului de scenă, cum își pot folosi la maxim imaginația și cum pot crea și dezvolta situații scenice pornind de la o temă dată.

- Karagöz Masterclass for Children, coord. Cemal Fatih Polat Karagöz Theater din Turcia, între orele 11:00 - 12:00, la Colibri, în perioada  28 - 31 august. Vârsta minimă de participare 5 ani, fiind disponibile 20 locuri. În cadrul atelierului, Cemal Fatih Polat va vorbi despre istoria personajului Karagöz și va descrie în detaliu această unică artă. Participanții vor avea șansa să studieze păpuși realizate prin tehnici tradiționale vechi de peste 700 de ani și își vor construi propria figurină Karagöz, din plastic. Atelierul se va finaliza cu un spectacol în stil tradițional.

- Discover your own magical wings/Descoperă-ți propriile aripi magice, atelier coordonat de scenografa Alina Herescu, în cadrul căruia ne jucăm, ne descoperim potențialul ascuns, magia din noi și chiar ne îndeplinim dorințe prin artă neurografică și scenografie. Atelierul se adresează unui public cu vârsta cuprinsă între 12 - 50 ani, în limita a 10 locuri / zi și se va desfășura la Teatrul Colibri, pe esplanadă, în perioada 26 - 31 august, între orele 16:30 - 18:00.

- Atelier de robotică și programare, coord. Logiscool Craiova, în zilele de 30 și 31 august, între orele 11:00 - 13:00, la Teatrul Colibri. Atelierul, destinat copiilor cu vârste între 7 - 14 ani, le dezvăluie domeniul digital într-o manieră relaxantă și distractivă. La acest atelier sunt disponibile 10 locuri/zi.

- Karagöz Masterclass for Adults, coord. Cemal Fatih Polat Karagöz Theater  din Turcia, între orele 12:00 - 13:00, la Teatrul Colibri, în ziua de 31 august. Vârsta minimă de participare 16 ani, fiind disponibile 8 locuri. În cadrul atelierului, Cemal Fatih Polat va vorbi despre istoria personajului Karagöz și va descrie în detaliu această unică artă. Participanții vor avea șansa să studieze păpuși realizate prin tehnici tradiționale vechi de peste 700 de ani și își vor construi propria figurină Karagöz, din piele, cu ajutorul unor cuțite speciale. Atelierul se va finaliza cu un spectacol în stil tradițional.

Teatrul Colibri, Sala Studio, 16:00 - 18:00

- Musicalul în povești, coordonat de prof. univ. dr. Oana Leahu, decan al Facultății de Arte în Limba Română la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș, în perioada 26 - 30 august, între orele 16:00 - 18:00, la Colibri. Vârsta minimă de participare 14 ani, fiind disponibile 16 locuri / zi. Este un atelier care ne propune să ne exersăm creativitatea, imaginația și talentul muzical într-un exercițiu de interpretare mântuitor, păpușă-personaj, actor-personaj. Participanții sunt invitați să vină cu o păpușă pe care o consideră apropiata sufletului lor sau care îi intrigă. Împreună vor descoperi care este vocea și farmecul muzical al acestui personaj!

Teatrul Colibri - Foyerul actorilor, orele 16:00 - 18:00

- Zâne și zmei - personaje de basm din materiale tradiționale sau/și moderne, coordonat de scenograful Gavril Siriteanu, conf. univ. dr. la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș, în zilele de 26, 27, 28, 29 și 30 august, între orele 16:00 - 18:00, la Teatrul Colibri. Vârsta minimă de participare 16 ani, fiind disponibile 10 locuri / zi.  Este un atelier care propune transpunerea personajelor imaginate de fiecare participant - în burete, blănuri, materiale textile, materiale reciclabile, în culoare. Este despre devenirea plastică de la schița artistică la personajul conceput și realizat.

Parcul Romanescu, poienița din spatele Teatrului de vară, între orele 11:00 - 13:00

- Păpuşi, zâne şi spiriduşi, coordonat de Compania Poveștile din pod, de la București, între orele 11:00 - 13:00, în perioada 26 - 31  august. Vârsta minimă de participare 4 ani, fiind disponibile 16 locuri / zi, câte 8 locuri / oră. Copiii vor da viaţă zânelor şi spiriduşilor sub forma unor  păpuşi sau marionete de mici dimensiuni, ajutaţi de flori artificiale, mărgele de lemn, melană şi bucăţi de fetru colorate, dar şi de o tehnică simplă de mânuire.

- Oameni de poveste, într-o lume de poveste, atelier coordonat de Loreta Neculai, din

Republica Moldova, în perioada 26 - 31 august, între orele 11:00 - 12:00, în Parcul Nicolae Romanescu. Vârsta de participare este 7 – 17 ani, fiind disponibile 10 locuri / zi.  Atelierul deschide cu pantomima lumea basmelor. Ești creatorul și interpretul, energia bună și energia negativă, întunericul și lumina, femininul și masculinul. Ești totul. Participanții vor face exerciții și jocuri, de la A la Z, iar la final vor fi personaje în propriile spectacole. 

- Improvizații cu mânuțe, în perioada 26 - 31 august, între orele 11:00 – 13:00, în Parcul Romanescu, vârsta de participare 5 - 12 ani, fiind disponibile 10 locuri / zi, în fiecare zi fiind formată o grupă nouă. Atelierul este coordonat de Natalia Chitaș, Ștefana Danciu, Teodora Mocanu, Agnes Popovici, Antoniu Tomuș, cei care le vor face cunoscute participanților bazele teatrului de animație, le vor prezenta momente pregătite de ei, îi vor ajuta să confecționeze obiecte de animat și îi vor învăța tehnici de mânuire de bază. Împreună vor realiza scurte momente artistice, folosind melodii alese de copii.

- Micul marionetist, între orele 11:00 - 13:00, în Parcul Nicolae Romanescu, în zilele de 26, 27, 31 august. Vârsta de participare minim 5 ani, fiind disponibile 15 locuri / zi. Compania Tărâmul poveștilor - Dollo își propune ca prin intermediul atelierului să îi introducă pe copii, prin joc, în arta mânuirii marionetei și să îi învețe să se exprime prin intermediul ei. Fiecare marionetă este un personaj în sine, iar copiii se vor bucura să le facă parte din povestea lor.

- Instrumente muzicale, între orele 11:00 - 13:00, în Parcul Romanescu, în perioada 26 - 31 august. Vârsta de participare este 5 - 10 ani, fiind disponibile 10 locuri / zi. Violonista Valentina Coțofană îi va ajuta pe cei mici să își confecționeze instrumente muzicale din diferite materiale: carton, hârtie, plastic, boabe de grâu, orez etc. La finalul atelierului, coordonatoarea va cânta o piesă la vioară, acompaniată de cei mici și de instrumentele realizate de ei. De asemenea, îi vor acompania cu diferite zgomote și sunete de percuție pe colegii și totodată pe participanții de la atelierul Micul Marionetist. 

- Atelier de experimente științifice, coordonat de Teatrul Magic Puppet din Cluj-Napoca, în perioada 26 - 28 august, între orele 11:00 - 12:00, în Parcul Romanescu. Vârsta minimă de participare 4 ani, fiind disponibile 15 locuri. La acest atelier copiii vor învăța cum să scrie cu cerneală invizibilă, cum să introducă un ac într-un balon fără să îl spargă, cum să care apa cu o sfoară și multe altele. Coordonatorii vor combina soluții fermecate, de prin cămară adunate, și ne vor ajuta să înțelegem câteva dintre legile fizicii.

- Baloane uriașe de săpun, atelier coordonat tot de Teatrul Magic Puppet din Cluj - Napoca, în perioada 26 – 31 august, între orele 12:00 - 13:00, în Parcul Romanescu. Vârsta minimă de participare 3 ani, fiind disponibile 15 locuri. Fiecare balon devine o poveste în sine și fiecare moment este plin de magie și uimire. La acest atelier, copiii vor descoperi bucuria de a vedea cum baloanele lor uriașe prind viață și plutesc grațios prin aer, într-un spectacol de lumină și culoare.

- Atelierul micilor creatori, atelier coordonat de Adriana Burlacu și Vlad Grecu din Târgu Mureș, se va desfășura în ziua de 31 august, în Parcul Nicolae Romanescu, între orele 11:00 – 13:00, și se adresează participanților cu vârsta cuprinsă între 6 și 18 ani. La acest atelier sunt disponibile 10 locuri / zi.  Atelierul îți propune să ofere o experiență completă tuturor participanților: de la posibilitatea de a-și crea singuri o păpușă, pornind de la o simplă șosetă, până la improvizații și conturarea unor povești folosind păpușile create chiar de ei. 

- Improbasme, coord. CELĂLALT.teatru, între orele 11:00 - 12:00, în Parcul Romanescu, în perioada  26 - 29 august. Vârsta minimă de participare 7 ani, fiind disponibile 15 locuri. Un atelier distractiv și energic, care combină actoria și improvizația cu basmele. Vom învăța tehnici de actorie și impro, vom lua unele dintre cele mai cunoscute povești pentru copii din toate timpurile, le vom răsuci și le vom întoarce și vom vedea ce iese. 

- Atelierul Vorbelor Jucăușe, coordonat tot de Sebastian Pop și Sașa Pânzaru din Târgu Mureș, între orele 11:00 - 13:00, în Parcul Romanescu, în zilele de 29 și 30 august. Vârsta minimă de participare este 3 ani, fiind disponibile 10 locuri/zi. Un atelier de dicție cu iz de poveste, un spațiu sigur și plin de imaginație, în care fiecare copil devine un personaj cu o voce unică, fie că este spiriduș, zână, dragon sau prinț curajos. Atelierul dezvoltă încrederea în sine, creativitatea și bucuria de a spune povești cu voce tare.

Muzeul de Artă, orele 11:00 - 13:00

- Materiale animate, atelier coordonat de Alexandru Cinezan, de la Deva, vârsta de participare fiind 10 - 14 ani, fiind disponibile 8 locuri, se va desfășura în perioada 26 - 31 august, în intervalul 11:00 – 13:00, la Muzeul de Artă. Atelierul explorează tehnici de animație folosind materiale diverse, precum folia de plastic, materiale textile și obiecte din mediul înconjurător. Participanții vor învăța să creeze păpuși prin manipularea materialelor, dezvoltându-și creativitatea.

- Atelier de benzi desenate, între orele 11:00 - 13:00, la Muzeul de Artă, în perioada 26 - 31 august. Vârsta de participare este 7 - 18 ani, fiind disponibile 15 locuri / zi. Atelierul este coordonat de creatorii volumelor Comics Didactic, Mihai Grăjdeanu și Mădălina Diaconu, alături de care ne aventurăm să scriem și să desenăm povestea dragă, cu energia și dinamica specifice benzilor desenate, în care personajele se mișcă, gândesc și vorbesc.

- Povești din pălărie, coord. Compania Vorbește de bine, din București, se adresează categoriei de vârstă 8 – 16 ani și se va desfășura în perioada 27 - 31 august, între orele 11:00 - 12:00, la Muzeul de Artă. Este un atelier interactiv și jucăuș, în care copiii devin autori, regizori și actori ai propriilor basme. Vor extrage elemente-surpriză (personaje, locuri, obiecte magice) dintr-o pălărie fermecată și vor construi povești neașteptate și pline de umor. Fiecare participant își va aduce contribuția, iar improvizația va transforma orice idee într-o mică scenetă. La acest atelier sunt disponibile 15 locuri/zi.

ElectroPutere Mall, între orele 11:00 - 13:00

- Jocuri de improvizație, atelier coordonat de Adriana Burlacu și Vlad Grecu din Târgu Mureș, se va desfășura în ziua de 28 august, între orele 11:00 - 13:00, la ElectroPutere Mall, și se adresează participanților cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani. La acest atelier sunt disponibile 10 locuri / zi. Atelierul ajută copiii și adolescenții să își descopere spontaneitatea și latura creativă prin exerciții de teatru de improvizație, un gen aparte de teatru care se bazează pe creativitate, imaginație, spontaneitate, atenție distributivă și viteză de reacție. Participanții vor avea ocazia să descopere cum pot reacționa la propunerile surpriză ale partenerului de scenă, cum își pot folosi la maxim imaginația și cum pot crea și dezvolta situații scenice pornind de la o temă dată.

- Atelierul micilor creatori, atelier coordonat de Adriana Burlacu și Vlad Grecu din Târgu Mureș, se va desfășura în zilele de 29 și 30 august, între orele 11:00 - 13:00, la ElectroPutere Mall și se adresează participanților cu vârsta cuprinsă între 6 și 18 ani. La acest atelier sunt disponibile 10 locuri / zi.  Atelierul îți propune să ofere o experiență completă tuturor participanților: de la posibilitatea de a-și crea singuri o păpușă, pornind de la o simplă șosetă, până la improvizații și conturarea unor povești folosind păpușile create chiar de ei. 

- Micul marionetist, între orele 11:00 - 13:00, la ElectroPutere Mall, în zilele de 28, 29 și 30 august. Vârsta de participare minim 5 ani, fiind disponibile 15 locuri / zi. Compania Tărâmul poveștilor - Dollo își propune ca prin intermediul atelierului să îi introducă pe copii, prin joc, în arta mânuirii marionetei și să îi învețe să se exprime prin intermediul ei. Fiecare marionetă este un personaj în sine, iar copiii se vor bucura să le facă parte din povestea lor.

Alliance Française, între orele 11:00 - 12:00

- Atelier de ceramică, pentru copii de minim 5 ani, coordonat de Elvira Pasargiu, se desfășoară în perioada 26 - 31 august, între orele 11:00 – 12:00, la Alliance Française, numărul maxim de participanți fiind 10. În cadrul atelierului se va lucra cu pastă polimerică, un material cu o consistență similară plastilinei, pe care copiii îl pot frământa, modela și sculpta. Este ideal pentru confecționarea bijuteriilor: cercei, pandantive, fiind ușor de pictat cu orice pigment, după uscarea la aer. Nu necesită ardere în cuptor ceramic. Atelierul se bazează pe modelarea formelor, putând fi pictate acasă de fiecare participant, după 24 ore de la expunerea la aer.

- Buterfly puppet, atelier coordonat de Stefania Avraam puppet theater din Grecia, ce se desfășoară în perioada 27 - 30 august, la Alliance Française, între orele 11:00 - 12:00, se adresează copiilor cu vârsta peste 5 ani, în cadrul căruia vor realiza o figurină semitransparentă, bidimensională, cu mișcare și reacție la lumină. La final, copiii vor încerca primul zbor al unui fluture în lumina soarelui. La acest atelier sunt 20 de locuri / zi.

Biblioteca Aman, între orele 11:00 - 13:00

- Povești animate cu ajutorul tehnicii Sand Art - de la storyboard la execuție film, coordonat Mariana Pachis și Gabi Drochioiu la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman“, în perioada 26 - 31 august, între orele 11:00 - 13:00. Vârsta de participare 7 - 70 ani, fiind disponibile 25 de locuri/zi. Atelierul se adresează celor care doresc să învețe tainele realizării filmelor de animație prin tehnica Sand Art. Participanții vor învăța să facă un storyboard desenând în nisip, să realizeze desene în nisip prin decupare, modelare, suprapunere straturi. De asemenea, vor studia tehnica de filmare, încadrare și utilizare platformă luminoasă pentru nisip și cameră de filmare.

Vizualizări: 143

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste