(închide)

Bucurie! O nouă ediție a Festivalului Lavandinne la Târgu-Jiu!

 

La Târgu-Jiu, în perioada 17-18 iunie 2023, la minunata plantație de lavandă a Anei NNeagu „Lavandinne” va avea loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Lavandinne! Vor fi două zile, pline de culoare, veselie, voie bună, creativitate din plin, toate intr-un decor mov de poveste! De data aceasta, festivalul este organizat în colaborare cu Le Charme, Happy Kids SmartStart Club&Afterschool și vor fi organizate trei ateliere diferite (fiecare cu activități multiple în funcție de vârsta celor înscriși). „În cadrul acestor ateliere, fiecare dintre noi va avea ocazia să-și dezvolte latura creativa , să creeze diferite lucruri handmade, să picteze sau să confecționeze obiecte pe care le vor lua ca amintire acasă.  De asemenea, vom avea și pictură pe față, mascote și multe, multe baloane mov ce se vor înălța spre cer. Produsele noastre cu lavandă vă așteaptă și ele, gătite ca de sărbătoare, să vă încânte simțurile si să vă parfumeze casele. Nu ne temem de soare, deoarece limonada cu sirop de lavanda și înghețata vor fi prietenele noastre și, desigur, când este vorba de copii spunem clar și dulceeee. Nu vă dăm toate detaliile, vă lăsăm să descoperiți singuri surprizele.  Cei care sunt inspirați de locul nostru de poveste vor avea ocazia să-și procure plante ornamentale de grădină pentru a-și putea crea acasa propriul lor colțișor de rai. Vă așteptăm cu porțile deschise pe toți, pitici, și mari și mici, să vă creați cele mai frumoase amintiri în lanul cu lavandă!”, a transmis Ana Neagu, sufletul acestei povești cu lavandă. 

Programul de desfășurare pentru cele două zile va fi:

vizitare 17-18 iunie 2023 intre 11⁰⁰-19⁰⁰

Ateliere creative: 17-18 iunie 2023 orele

11.⁰⁰-13.³⁰

14.⁰⁰-15.³⁰

17.⁰⁰-18.³⁰

Biletul de intrare la festival se achiziționează la locație = 15 lei vizitare-fotografii in decor, etc 

GRATUIT pentru copiii sub 7 ani

(nu include participarea la ateliere, care se plătește separat, la fiecare atelier, la înscrierea copilului la activitatea dorită).

Vizualizări: 363

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste