Centrul de Transfuzii Gorj: Stocul de sânge este asigurat momentan. Sunt așteptați donatorii fideli

 

Transfuziile de sânge și de produse din sânge salvează milioane de vieți, în întreaga lume, în fiecare an. Conducerea Centrului de Transfuzii Sanguine Gorj mulțumește tuturor donatorilor care au venit în ultima perioadă pentru a dona sânge! Datorită acestora, stocul de sânge este asigurat pentru toate grupele. Acest lucru nu înseamnă că nu mai este nevoie de donatori! Dimpotrivă! Iată mesajul doctoriței Căluțoiu, șefa Centrului: „Doresc să le mulțumesc tuturor celor care au venit în sprijinul nostru și au donat sânge, astfel că în prezent stocul de sânge este asigurat pentru toate grupele. Pentru a evita totuși, în această situație extraordinară, orice posibilă contaminare, pentru a asigura un triaj corect și a putea respecta distanțarea socială impusă de normele legale, vreau să spun că vor fi acceptați la donare doar donatorii fidelizați cu donări regulate, frecvente, cei cărora le știm istoricul, ale căror analize sunt foarte bune. Pe ei ne putem baza pentru prepararea concentratelor trombocitare. Pe cei care nu au mai donat îi rugăm să păstreze gândul bun, îi așteptăm când această perioadă va trece. Donatorilor fideli le transmitem că îi rugăm să se programeze la donare pentru a evita aglomerarea aici, la Centru. Le mulțumim tuturor”, a spus medicul Călina Căluțoiu, directorul Centrului de Transfuzii Gorj.

Galerie foto


Vizualizări: 853

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste