(închide)

Drepturile Fundamentale în regim de COVID-19

 

Actuala pandemie, cunoscută sub numele Covid-19, implică o adevărată provocare pentru autoritățile din întreaga lume de a respecta și de a proteja drepturile fundamentale pe care cetățenii le dețin. Nu este deloc surprinzător cum, în Europa, unde este epicentrul acestei crize, măsurile impuse sunt considerate drastice și drept ultimă soluție ca raspuns la acest virus. Atât la nivel național, cât și European, prezenta situație impune guvernelor care conduc Statele Membre ale Uniunii Europene o schimbare de atitudine privind drepturile fundamentale, precum dreptul la viață, la libertate, la educație, dar și la viață privată.

În primă instanță, luând în considerare numărul mare al deceselor ca urmare a COVID-19, Articolul 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), însemnând dreptul la viață, poate fi inclus în aria prezentei discuții. În acest caz, o reală amenințare asupra acestui drept ar fi adoptarea unei strategii de imunizare a populației prin contaminare în proporție de 80% cu acest virus, măsură care a fost privită pozitiv de către guvernele altor state precum, Marea Britanie sau Regatul Țărilor de Jos. Chiar dacă această soluție ar putea avea efecte benefice, o mare parte a populației ar ajunge la deces, ceea ce ar înseamna în mod sigur o încălcare a dreptului la viață. O altă amenințare pentru acest drept, ar fi reprezentată de oferirea tratamentului medical în mod discriminatoriu, din cauza resurselor limitate ale sistemului medical. Un caz concret este cel al Italiei, unde persoanele tinere sunt prioritizate față de cele în vârstă. Bineînteles, în situațiile în care discriminarea de acest gen este o ultimă soluție, consecințele în fața legii sunt discutabile, notabil fiind totuși că, nicio viață nu poate fi și nu ar trebui considerată mai importantă decât o altă viață. Prin introducerea de noi limitări privind distanțarea fizică și socială, dar și impunerea carantinei pentru a preveni cât mai mult raspânidrea de COVID-19, autoritățile se văd nevoite să își îndrepte atenția spre Articolul 5 CEDO. Acest articol guvernează dreptul la libertate, unde întâlnim că izolarea sub forma unui arest la domiciliu este conisderată privare de libertate. Însă, paragraful e prevede că dreptul la libertate poate fi redus în condițiile în care persoana izolată poate fi transmițătoare de boli contagioase. Prin urmare, din punct de vedere legal, dacă izolarea cetățenilor este impusă conform normelor și este proporțională cu acestea, atunci dreptul nu este încălcat. Educația este, de asemenea, o victimă colaterală în lupta împortiva COVID-19. Școlile, împreună cu liceele și facultățile sunt suspendate sau închise, cursurile desfășurându-se în mediul online, însă și acestea cu dificultate din cauza lipsei unor platforme care să susțină continuarea firească a orelor. Materializat în articolul 2 din Protocolul Adițional la CEDO, dreptul la instruire sau educație trebuie să continue neperturbat, fără nicio altă excepție. O mare importanță îi este atribuită dreptului la viață privată, exprimat în Articolul 8 CEDO. Din motive de prevenire a extinderii virusului, autoritățile trebuie să aibă sub supraveghere datele medicale atât ale pacienților, cât și ale persoanelor suspecte de COVID-19, împreună cu istoricul călătoriilor, însemnând interferarea cu dreptul respectării vieții private. Guvernele Statelor Membre sunt puse într-o situație cu adevărat dificilă din caza acestui drept, care permite abateri și limitări, însă acestea trebuie să fie întemeiate și proporționale cu scopul final, lucru greu de subliniat chiar și în regim de forță majoră cum este pandemia actuală. Orice limitare și încalcare a drepturilor omului are sancțiuni grave și trebuie evitată pe cât de mult posibil. De aceea, Articolul 15 CEDO care materializează derogarea în caz de urgență de la drepturile fundamentale, vine în sprijinul guvernelor Statelor Membre. Criza COVID-19 este un caz de urgență, însă acest articol nu poate permite încălcarea tuturor drepturilor menționate în Convenție, ci poate permite doar ușoara limitare a acestora, dreptul de bază rămânând neatins de acținile autorităților. Prin urmare, o analiză completă a drepturilor omului în regim de COVID-19 este greu de realizat, din cauza situației noi și complexe în care cetățenii se află. Însă, concluzia care ar trebui desprinsă din orice analiză este că scopul lor este de a proteja cetățenii și de a îndruma autoritățile spre o gestionare cât mai potrivită și eficientă a situației de criză.

Galerie foto


Vizualizări: 1,172

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste