(închide)

Posturi vacante la Primăria Țânțăreni! Examenul, la începutul lunii mai

 

Primăria Comunei Ţânţăreni organizează concurs pentru ocuparea funcției publice de execuție vacante de consilier, clasa I, grad profesional debutant în cadrul Biroul Resurse Umane, Buget Local, Salarizare, Contabilitate și Achiziții Publice. Persoanele care doresc să se înscrie la acest concurs trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul științe economice; vechimea în specialitatea studiilor – nu este cazul. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 08 mai 2020, ora 10:00: proba scrisă; 12 mai 2020, proba interviu.

Aceeași primărie organizează concurs pentru ocuparea funcției publice de execuție vacante de inspector, clasa I, grad profesional superior în cadrul Biroul Resurse Umane, Buget Local, Salarizare, Contabilitate și Achiziții Publice. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul științe economice; vechimea în specialitatea studiilor – 7 ani. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 08 mai 2020, ora 10:00: proba scrisă; 12 mai 2020, proba interviu.

Vizualizări: 399

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste