(închide)

Eleva Nicola Diaconescu, 9,95 la Evaluarea Națională: „Am lucrat intensiv și constant. Asta mi-a sporit încrederea în forțele proprii!”

 

Eleva Nicola Diaconescu a absolvit clasele V-VIII cu media generală 10, iar la Evaluarea Națională a obținut 9,95- după contestații. Nicola a învățat mereu foarte bine, este pasionată de literatură, citește foarte mult și scrie, încercând diverse stiluri. Descrisă de profesorii săi drept un copil extraordinar de inteligent, Nicola a dat mereu dovadă de maturitate și s-a pregătit constant la toate materiile, astfel încât a fost pregătită pentru primul examen foarte serios din viața sa: Evaluarea Națională. În județul Gorj, la Evaluarea Națională din vara aceasta, patru elevi au obținut media finală 9,95-doi din Târgu-Jiu și doi din municipiul Motru. 

Capacitățile intelectuale ale elevei Nicola Diaconescu au ajutat-o să aibă mereu note de 10 curat. Anul acesta, la Școala Gimnazială „Alexandru Ștefulescu” din municipiul Târgu-Jiu, trei elevi au avut media generală 10 după finalizarea claselor V-VIII, Nicola fiind printre ei. La Evaluarea Națională, de asemnea, unitatea școlară a avut rezultate foarte bune, Nicola obținând media finală 9,95. „Media generală pentru clasele V-VIII a fost 10, iar la Evaluarea Națională am obținut media 9.95. Am luat nota 10 la limba și literatura română și 9.90 la disciplina matematică. Trebuie să mentionez că am luat 9.90 la matematica dupa contestație. Prima dată am obținut 9.65. Încă nu m-am decis la ce liceu voi studia. Oscilez între Colegiul Național Tudor Vladimirescu și Colegiul Național Spiru Haret”, a spus, pentru Pagina Olteniei, Nicola Diaconescu.

Sfaturi pentru viitori elevi de clasa a VIII-a

Pregătirea pentru Evaluarea Națională a început-o de anul trecut. Știa că viitorul său depinde de acest examen și a vrut să obțină cele mai bune rezultate. Are și un sfat pentru mai tinerii săi colegi: să citească cât mai mult și să exerseze din timp la matematică! „Încă din vara anului trecut am început pregătirea asiduă pentru acest examen, conștientizând că are o importanță decisivă pentru viitorul meu. Am încercat să îmi organizez cât mai bine timpul, dat fiind faptul că mergeam la școală după-amiaza. M-am focusat pe cele două discipline, fără a desconsidera însă materiile de la școală. Faptul că am lucrat intensiv și constant mi-a sporit încrederea în forțele proprii. Sfatul meu pentru viitorii absolvenți este de a citi cât mai mult, de a exersa la matematică. Este important să își fixeze partea teoretică, pe care apoi să o aplice conștiincios. Scopul este ca tu, la sfârșitul anului și în pragul examenului, să simți că ești susceptibil de a ajunge unde îți propui. De asemenea, trebuie să te concentrezi la examen, să îți dozezi timpul; rezolvă mai întâi exercițiile ușoare, iar pe cele complexe, după aceea; alocă-ți 20 de minute pentru corectarea lucrării și nu îți pierde cumpătul indiferent de situație!”, a declarant Nicola Diaconescu, eleva de 10. Ca să atingă performanțele dorite, adolescenta a fost nevoită să renunțe la câteva dintre pasiunile sale. Nu a mai ieșit cu prietenii în oraș sau nu a mai practicat atât sport precum și-ar fi droit, dar a meritat! „A fost nevoie să renunț la multe dintre pasiunile mele, cum ar fi: meditațiile la limbile străine, mare parte din activitățile sportive, precum și la ieșirile cu prietenii. Sunt recunoscătoare tuturor cadrelor didactice de la această școală care au contribuit la șlefuirea caracterului meu și au avut încredere în capacitatea mea, precum și doamnelor profesor: Rocselana Verdeș - limba română și Simona Stoicoiu – matematică. De asemenea, le mulțumesc părinților mei pentru dragostea necondiționată!”, a afirmat eleva.

Pasionată de creația literară! Și foarte pricepută

Încă din primii ani ai copilăriei, Nicola s-a făcut remarcată prin dragostea pentru lectură. Adora ca bunicul său să îi citească povești, să o învețe să citească pe litere, pentru ca mai târziu să citească împreună cărțile favorite. Anii au trecut repede, dar pasiunea pentru lectură și scris a rămas. „Pasiunea pentru scris am descoperit-o încă de mică, din clasele primare, întrucât aveam multe idei și îmi plăcea să utilizez un limbaj încărcat de expresivitate alambicată. Ador să dezvelesc noi stiluri de scriere; mi-au plăcut misterul lui Bart, sentimentalismul lui Teodoreanu în descrierea personajelor, metafizica și luptele austere ale lui Eliade, familia tradițională a lui Preda. De altfel, predilecția pentru lectură s-a însămânțat mult mai devreme, pe la cinci ani, de când citeam cu bunicul în grădină sau în parc, pe "banca noastră ", a "viselor diurne". Mai târziu, după sucombarea acestuia, ea s-a diminuat și a fost înlocuită de alte ocupații. Multe dintre "operele" pe care le-am scris i se adresează "sufletului meu pereche", bătrânului meu. Acum regret acei ani în care am ignorat cărțile. Îmi plac cărțile în special cărțile istorice și cele științifice. Pe viitor mă gândesc să scriu în timpul liber. Aș vrea să acumulez informații din vaste domenii și să-mi pot pleda punctul de vedere concis”, a povestit Nicola. Adolescenta își dorește să învețe să cânte la vioară, dar și să se poată bucura maim ult de o altă pasiune: echitația. „De ceva timp, am în gând să mă îndrept către vioară, căci adoram când îmi cânta în timp ce ma legăna în scrânciob. De la el și admirația pentru vechea muzică populară, cât și cea clasică. Interpreții mei favoriți sunt ilustrul George Enescu și " Pasărea Măiastră " a folclorului românesc, Maria Tănase. O altă pasiune a mea este natura sălbatică, pe care intenționez să o descopăr în anii de liceu. Mi-aș dori să am timp să călăresc mai des; atunci când voi fi independentă financiar, voi avea un cal, un Catalan sireap, o fire războinică, ce mă va protegui”, a mai spus eleva de 10.

Galerie foto


Vizualizări: 3,351

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste