Emoții mari la UMF Craiova! Aproape 1.000 de candidați intră duminică în examenul de rezidențiat

Nu mai puțin de 996 de candidați s-au înscris la concursul național de rezidențiat, care va avea loc duminică, 15 noiembrie 2026, la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova. Dintre aceștia, 734 candidează pentru domeniul Medicină, 141 pentru Medicină dentară, iar 121 pentru Farmacie.
Examenul este organizat de Ministerul Sănătății și se desfășoară simultan în șase centre universitare din țară, respectiv București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara.
Potrivit reprezentanților UMF Craiova, proba scrisă constă într-un test-grilă cu 200 de întrebări, la care candidații vor avea la dispoziție patru ore. Subiectele sunt identice pentru fiecare domeniu în toate centrele universitare, fiind elaborate pe baza unei tematici și a unei bibliografii unice la nivel național.
Pentru absolvenții facultăților de medicină, medicină dentară și farmacie, concursul reprezintă un pas decisiv în alegerea specialității și începerea pregătirii profesionale ca rezidenți.
Informațiile privind organizarea concursului și anunțurile destinate candidaților sunt disponibile pe site-urile oficiale rezidentiat.ms.ro și UMF Craiova.
Vizualizări: 116
Trimite pe WhatsApp
