(închide)

Evaziune fiscală cu trufe și ciuperci la Novaci și Mușetești! Polițiștii le-au confiscat

 

Zilele trecute, ofiţeri din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Gorj, au acţionat pe raza municipiului Târgu Jiu, a oraşului Novaci şi comunei Muşeteşti, în vederea prevenirii şi combaterii fenomenului evazionist şi al activităţilor ilicite, ce se manifestă în domeniul achiziţionării, depozitării şi comercializării de ciuperci, fructe de pădure şi produse nelemnoase, din  floră sălbatică. 

În urma verificărilor, polițiștii au ridicat în vederea confiscării 94 kg de fructe şi produse nelemnoase din flora sălbatică, din care două kg de trufe, 32 de kg de ciuperci și 60 kg de afine.

Potrivit IPJ Gorj, au fost efectuate verificări la patru societăți comerciale, fiind constatată infracțiunea de înregistrare în evidențele societății, de operațiuni comerciale fictive, în baza Legii 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Totodată, au fost aplicate cinci sancţiuni contravenţionale, în valoare de 40.000 lei, trei în baza Legii 12/1990 republicată, privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite şi două conform H.G. 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, la normele sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor.

Vizualizări: 667

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste