Eveniment deosebit! Capela Parohiei „Înălțarea Domnului” din Târgu-Jiu, sfințită de Mitropolitul Olteniei

Parohia „Înălțarea Domnului” din municipiul Târgu-Jiu va organiza, cu sprijinul Protopopiatului Târgu-Jiu Sud și al autorităților locale un eveniment cu totul deosebit chiar de hramul lăcașului de cult! Astfel, în 29 mai, de praznicul Înălțării Domnului, una dintre cele mai importante sărbători creștin-ordodoxe, va avea loc slujba de sfințire a Capelei Bisericii „Înălțarea Domnului” din strada Victoriei-Săvinești.
În 2023 au fost demarate lucrările la Capela lăcașului de cult, comunitatea din parohia „Înălțarea Domnului” având nevoie de un astfel de spațiu pentru depunerea celor care pleacă dintre noi. Aici vor fi oficiate, de acum încolo, slujbele de înmormântare. Preotul Mădălin Țicleanu, parohul Parohiei „Înălțarea Domnului” a declarat că „demersul construirii capelei a fost dus la bun sfârșit cu sprijinul financiar al Primăriei Târgu-Jiu, al Consiliului Județean Gorj, al Secretariatului de Stat pentru Culte, dar și prin contribuția credincioșilor parohiei. Având în vedere acestea, bucuria sfințirii Capelei este și mai mare. Va fi un eveniment foarte important pentru comunitatea noastră”.
Biserica „Înălțarea Domnului” a fost construită în perioada 1992-2002, fiind sfințită de Mitropolitul Olteniei în 15 decembrie 2002. De-a lungul anilor, comunitatea religioasă de aici, din acest cartier al municipiului Târgu-Jiu, a crescut și și-au îndreptat pașii, din ce în ce mai mult, și spre lăcașul de cult. Preotul Mădălin Țicleanu ocupă postul de paroh din anul 2023, fiind apreciat de enoriașii săi și nu numai.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu și al credincioșilor care ne sunt mereu alături, am reușit, ca în ultimii doi ani, să realizăm diverse lucrări atât la lăcașul de cult, cât și în curtea acestuia. Ne dorim ca biserica să fie nu doar un loc de rugăciune, ci și un simbol al devotamentului nostru către Dumnezeu. Îi îndemn pe târgujieni să vină la acest eveniment sfânt, care va avea loc pe 29 mai, de Înălțare. Slujba de sfințire a capelei și sărbătoarea Înălțării Domnului sunt prilejuri de bucurie, mai ales că va fi prezent ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei și Arhiepiscopul Craiovei. Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la ducerea la bun sfârșit a lucrărilor”, a spus preotul Mădălin Țicleanu, de la Parhia „Înălțarea Domnului”.
Așadar, în 29 mai 2025, de la ora 08:00, va începe slujba de sfințire a Capelei Parohiei „Înălțarea Domnului” din municipiul Târgu-Jiu. Slujba va fi oficiată de ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei și un sobor de preoți.
Foto: https://www.facebook.com/Parohiainaltareadomnuluitgjiu
Vizualizări: 402
Trimite pe WhatsApp