(închide)

Guvernul şi-a asumat plata unui ajutor de stat de peste 1 miliard de euro pentru Complexul Energetic Oltenia

 

Guvernul şi-a asumat plata unui ajutor de stat de peste 1 miliard de euro pentru Complexul Energetic Oltenia, a declarat, miercuri, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, într-o conferinţă de presă. Planul de restructurare şi decarbonare a Complexului Energetic Oltenia presupune un ajutor de stat de 1,33 miliarde de euro, în total. Statul a plătit, până acum, companiei 252 de milioane de euro, ca CE Oltenia să îşi poată achiziţiona certificatele de emisii de dioxid de carbon aferente producţiei de anul trecut. „Suntem aproape de aprobarea planului pentru CE Oltenia de către Comisia Europeană. În această seară, Guvernul Ludovic Orban a adoptat Memorandumul privind încadrarea ajutorului de stat pentru CEO, în sumă de 1,326 miliarde euro, în politicile economico-bugetare și financiare ale statului român, pentru perioada 2021-2025, document necesar pentru notificarea Comisiei. Planul de eficientizare și investiții al CE Oltenia presupune o infuzie de fonduri de peste 3, 5 miliarde de euro. Acest plan înseamnă aproximativ 13.000 de locuri de muncă salvate la complex și alte mii de locuri de muncă menținute la prestatori. (...) Carierele de la Complexul Energetic Oltenia au fost deblocate abia după ce Partidul Național Liberal a preluat guvernarea. Până atunci am auzit doar despre demersuri pentru deblocarea lor, dar excavatoarele rămâneau pe loc. Locurile de muncă ale angajaților sunt acum în siguranță, iar compania poate anticipa participarea în piață și cantitatea de energie produsă”, a spus Dan Vîlceanu, candidat PNL Gorj la alegerile parlamentare.

Vizualizări: 683

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste