(închide)

Korsar și Pasărea ROCK

 

Muzicianul Narcis Tran, originar din Gorj, spune despre proiectul său cu Pasărea ROCK: “Ce poți să îți dorești mai mult lângă tine când îl ai pe Țăndărică la tobe, Josef Kappl la bass, Nicu Pațoi la chitară, Sorin Voinea la clape și pe Mircea Baniciu?” 

Gorjeanul Narcis Tran, un artist desăvârșit și o fire ambițioasă, prin multă muncă și cu pași siguri a ajuns pe cele mai mari scene ale țării alături de și mai mari muzicieni. Acesta a răspuns cu plăcere la câteva întrebări.

Reporter: Cum i-ai cunoscut pe cei de la Pasărea Rock? Cum ai ajuns în atenția lor?

Narcis Tran (Korsar): Într-o seară în care cântam în Vama Veche a apărut Mani Neumann, celebrul violonist al Phoenix-ului din vremea bună și așa ne-am cunoscut, ulterior am și cântat într-o seară cu el și Ovidiu Lipan Țăndărică! Au urmat apoi alte seri în care ne-am văzut, ne-am împrietenit iar în toamna anului 2017 am colaborat la piesa mea "Popasul haiducilor", unde se aude vioara și blockflote-ul lui Mani! Mai apoi, seară de seară, veneau să mă asculte, Mani Neumann și colegul lui din Farfarello, Ulli Brand. Ajuns înapoi în Germania, la un pahar de vorbă, Mani i-a povestit lui Josef Kappl despre mine, despre ce cânt, despre faptul că interpretez piese Phoenix, iar aceasta m-a contactat! Am fost plăcut surprins și am răspuns foarte prompt la această invitație a lui Josef K., muzician pe care îl apreciez foarte mult și alaturi de care am crescut. Și așa am ajuns în Pasărea ROCK.

Rep.: Cum ai reacționat?

Narcis Tran (Korsar): Am fost surprins în primul rând, nu oricine primește întrebarea “vrei să cânți cu noi?” de la idolii lui! M-am bucurat apoi, am pregătit bine piesele “Pasărea ROCK”, și imediat am ajuns în studio, unde am imprimat prima piesă alături de ei, "Cometa stea".

Rep.: Cum a fost primul concert alături de ei?

Narcis Tran(Korsar): Primul concert a avut loc la Târgu-Mureș, anul acesta, pe 19 mai! Am avut după mult timp emoții, și nu emoțiile obișnuite pe care le am mereu, a fost diferit! Am încercat să mă concentrez, să cânt bine dar în același timp am fost și relaxat, atunci când te susțin niște instrumentiști ca Josef Kappl, Nicu Patoi sau Țăndărică nu ai cum să greșești! Concertul a început cu un intro, un pasaj de pe celebrul disc "Cantafabule", care după atâția ani este pe locul 1 între albumele rock românești, un intro pe care se aude vocea lui Florian Pittiș, recitând, și care mi-a produs o stare puternică de emoție, atât de mare încât a trebuit să port ochelari la prima piesă interpretată, să nu se vadă!

Rep.: Cum decurge totul?

Narcis Tran (Korsar): Lucrurile decurg bine, lucrăm la un album nou, care se va numi "Cavalcada", am realizat și prima piesă în calitate de lead vocal, se numește “Descântec" și sper să găsim în continuare inspirația și puterea de muncă astfel încât să bucurăm publicul.

Rep.: Ai legat prietenii cu membrii?

Narcis Tran (Korsar): Mă înțeleg foarte bine cu membrii grupului, am foarte multe de învățat de la ei, sunt niște oameni cu o carieră impresionantă și muzicieni desăvârșiti! Mă consider norocos și mândru când privesc în jurul meu pe scenă asa ‘coloși’! Ce poți să îți dorești mai mult lângă tine când îl ai pe Țăndărică la tobe, Josef Kappl la bass, Nicu Pațoi la chitară, Sorin Voinea la clape și pe Mircea Baniciu? Cred că sunt printre cei mai buni sau cei mai buni muzicieni din țară la ora actuală!

Iată câteva melodii: COMETA STEA DESCÂNTEC

Galerie foto






Vizualizări: 819

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste