(închide)

Laureații Uniunii Artiștilor Plastici din România și Premiului Național Brâncuși pentru anul 2018

 

Manifestările dedicate împlinirii a 81 de ani de la inaugurarea Ansamblului sulptural brâncușian de la Târgu Jiu s-au încheiat duminică, 27 octombrie, cu Gala decernării Premiilor Uniunii Artiştilor Plastici din România şi a Premiului Naţional Brâncuşi pentru anul 2018. Evenimentul s-a desfășurat pe scena Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu și a fost transmis în direct de către TVR Craiova și TVR3. Prezentatori au fost tinerii actori ai teatrului târgujian.

Uniunea Artiștilor Plastici din România a acordat nouă premii pe domenii de specialitate, un premiu pentru tineret, un premiu de excelență, trei premii ale juriului și două premii de prieten al artelor, după cum urmează: Marele Premiu - Mircia Dumitrescu, Premiul de excelență - Mihail Trifan, Premiul pentru grafică - Florin Stoiciu, Premiul pentru sculptură - Victoria Zidaru, Premiul pentru pictură - Ion Anghel, Premiul pentru arte decorative - Vladimir Cioroiu, Premiul pentru critică - Cătălin Davidescu, Premiul pentru design - Ion Cuciurcă, Premiul pentru scenografie - Dana Moraru, Premiul multimedia - Dorin Baba, Premiul pentru tineret - Constantin Rusu, Premiul juriului - Lucian Liciu, Laurențiu Mogoșanu și Viorica Bocioc, Premiul de Prieten al artelor - Doru Strîmbulescu și Mircea Neacşa (TVR3).

Premiul Național Brâncuși pentru anul 2018 a fost acordat pe baza unei selecții făcute de către un juriu format din cinci membri, artiști plastici și critici de artă. Nominalizările au fost propuse, câte trei, de Institutul Cultural Român (care a finanțat și premiul) și Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”. Câștigător a fost desemnat sculptorul Laurențiu Mogoșanu, pentru expoziția „Stâlpi și stâlpnici”, deschisă în august 2018 la Galeria Cuhnie a Palatului Brâncovenesc din București.

Credite foto: Laurențiu Stoicu

Vizualizări: 458

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste