(închide)

Licitație de 6 milioane de euro pentru măști și combinezoane la Spitalul Județean Târgu-Jiu

 

Spitalul Județean de Urgență (SJU) din municipiul Târgu Jiu organizează licitație pentru achiziționarea de echipamente de protecție, iar contractul va fi pe 2 ani, pentru cumpărarea de măști, halate, bonete, botoșei și combinezoane. Reprezentanții SJU Târgu-JIu a anunțat că este vorba despre 27,5 milioane de lei fără TVA. „Cel mai mic contract subsecvent prevede livrarea a 60 de mii de măști chirurgicale, 40 de mii de botoșei de unică folosință, 20 de mii de halate, 5 mii de bonete, 2 mii de măști de protecție și 3 mii de combinezoane”, anunță unitatea medicală. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 27 aprilie.

De asemenea, la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu au fost demarate procedurile de avizare și lucrările de început pentru amenajarea unui laborator de testare și diagnosticare a pacienților suspecți de COVID-19. În mai puțin de patru săptămâni, se speră ca laboratorul să fie funcţional și să fie realizate primele teste. Este vorba despre inițiativa doctorului Bogdan Niculescu și a altor medici. 

Vizualizări: 403

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste