Ministrul Economiei acuză un contract dezechilibrat la Avioane Craiova: 10.000 de euro penalități pentru privat, zeci de milioane pentru stat

Ministrul Economiei, Radu Miruță, spune că situația de la Avioane Craiova este rezultatul unui contract profund dezechilibrat, pe care l-a descris drept o întâlnire între „un prost”, statul, și „un deștept”, o firmă privată.
Compania de stat riscă să fie obligată să returneze un avans de aproximativ 20 de milioane de euro pentru avioanele de antrenament destinate piloților de F-16, după ce a acceptat condiții contractuale care o dezavantajează major.
În timp ce Avioane Craiova riscă penalități de până la 30 de milioane de euro față de Armată pentru întârzieri, furnizorul privat de componente avea prevăzute penalități de doar 10.000 de euro în cazul nerespectării termenelor.
„S-a întâlnit un prost cu un deștept. Prostul a fost statul, Avioane Craiova, deștept a fost o firmă privată”, a declarat Miruță la Antena 3 CNN.
El a explicat că livrarea avioanelor depindea de această firmă privată, care nu și-a respectat obligațiile.
„Aplici penalități de 10.000 de euro, în timp ce tu ajungi să plătești 30 de milioane”, a spus ministrul, descriind dezechilibrul contractual.
Dincolo de pierderile financiare, Miruță a subliniat importanța strategică a proiectului. Cererea pentru pregătirea piloților de F-16 este foarte mare în întreaga regiune, iar locurile disponibile sunt limitate. Următorul loc liber într-un curs de pregătire pe F-16 este disponibil abia peste un an, iar costurile sunt ridicate.
În acest context, avioanele modernizate la Craiova ar putea prelua o parte semnificativă din instruire. Potrivit ministrului, între 60 și 70% din pregătirea unui pilot ar putea fi realizată pe aceste aeronave, urmând ca etapa finală să se facă pe F-16, cu costuri mai mici și acces mai rapid.
Întrebat dacă avioanele pot fi livrate, Miruță a spus că mai sunt de îndeplinit două condiții. Prima este legată de software, fiind necesare teste suplimentare. Directorul Avioane Craiova i-a transmis că sunt necesare trei zile de teste, nu doar o jumătate de oră de zbor. A doua problemă ține de un aruncător electronic de muniție, cerut prin contract, dar imposibil de livrat în forma solicitată. O comisie încearcă să elimine această obligație contractuală.
Ministrul a avertizat însă că situația riscă să se agraveze. Termenul contractual de livrare a expirat, iar Ministerul Apărării Naționale este obligat de lege să solicite returnarea avansului.
„Prima etapă a avansului este de aproximativ 20 de milioane de euro. A doua etapă este și mai mare”, a precizat Miruță.
Vizualizări: 145
Trimite pe WhatsApp

