Armă și muniție, găsite de polițiști în locuința unui tânăr din Dolj

 

Polițiștii au descoperit o armă de tip pistol și 45 de cartușe în locuința unui tânăr de 29 de ani din comuna Cerăt, județul Dolj. Bunurile au fost găsite în urma unor percheziții domiciliare efectuate în această dimineață.

Acțiunea a fost desfășurată de polițiștii din cadrul Poliției orașului Segarcea și ai Secției nr. 14 Poliție Rurală Bârca, care au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, ambele la adrese din comuna Cerăt.

Verificările au avut loc într-un dosar penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, în care sunt efectuate cercetări pentru nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

În urma perchezițiilor, la locuința tânărului au fost găsite un pistol de calibrul 8 mm, un încărcător gol și o cutie în care se aflau 45 de cartușe. Toate bunurile au fost ridicate de polițiști pentru a fi supuse unei expertize.

Din verificările efectuate a reieșit că bărbatul nu este autorizat să dețină arme și muniții, iar pistolul descoperit nu fusese declarat organelor de poliție.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea. La finalizarea acestora, vor fi dispuse măsurile legale care se impun.

 
 

Galerie foto


Vizualizări: 124

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste