Minor de 16 ani reținut după ce a furat o mașină și a condus fără permis

Un adolescent de 16 ani, din comuna Baia de Fier, a fost prins de polițiști în noaptea de 4 iulie, în jurul orei 03:00, în timp ce conducea o mașină pe strada Mărășești din Târgu Jiu. Tânărul nu avea permis de conducere.
Polițiștii au descoperit că băiatul furase autoturismul cu câteva ore înainte, în jurul orei 00:10, chiar din fața casei proprietarului, un bărbat de 43 de ani din Baia de Fier. Mașina era neasigurată, iar cheile fuseseră lăsate în contact.
Minorul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru conducere fără permis și furt în scop de folosință. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.
Vizualizări: 41
Trimite pe WhatsApp