(închide)

Nu știi unde să-ți petreci sfârșitul de săptămână? Lacul Cinciș este o destinație numai bună pentru relaxare!

 

În județul Hunedoara, în apropierea localității Cinciș-Cerna, găsiți Lacul Cinciș, unul dintre cele mai mari și frumoase lacuri de acumulare din țară. Vara și-a intrat în drepturi, așa că mulți dintre noi am început să ne facem planuri pentru sfârșiturile de săptămână libere! Deoarece Lacul Cinciș este situat la o distanță accetabilă de județul Gorj, putem da o fugă până acolo și ne putem relaxa vizitând mai multe obiective turistice importante sau ne putem bucura de peisaje frumoase și de relaxare la piscină. Mai jos, câteva sugestii pentru relaxare!


Lacul a fost creat în anii 1970 prin construirea unui baraj pe râul Cerna, în scopul producției de energie hidroelectrică. Cu o suprafață de aproximativ 100 de hectare, acesta oferă un peisaj spectaculos, înconjurat de dealuri și păduri. Anual, Cincișul atrage un număr mare de turiști prin frumusețea peisajului, dar și datorită posibilităților de recreere pe care le oferă. Aici se poate practica pescuitul, sporturile nautice precum navigația cu barca sau canoea, dar și înotul în zonele desemnate pentru acest scop. Există și facilități pentru camping și zone de picnic, iar toate acestea oferă posibilitatea petrecerii unui timp plăcut în natură. Pe lângă activitățile recreative, Lacul Cinciș este apreciat și pentru peisajul său pitoresc. Aici, doritorii pot face plimbări în jurul lacului sau pe traseele montane din apropiere, fiind o ocazie excelentă de a descoperi flora și fauna locală.

 

Obiective: ce să nu ratezi!

Sarmizegetusa Regia este sinonimă cu turismul civilizat, cu respectul față de istorie și natură! Călătorii care ajung în județul Hunedoara urcă negreșit și în inima munților Orăștiei să vadă vestigiile civilizației dacice, încadrate de pitorescul peisaj natural. Aici au ocazia să descopere, cu plăcere, adevărata poveste a cetății dacice și a celor care au locuit-o.

Pe drumul ce duce de la localitatea hunedoreană Râu de Mori spre Râușor, una dintre porțile de intrare în Parcul Național Retezat, se află ruinele cetății Colț și biserica cu acelați nume. Cetatea Colţ a aparţinut familiei Cândea, considerată, până în secolul al XVII-lea, cea mai influentă familie nobiliară din Ţara Haţegului, recunoscută pentru averile şi ambiţiile ei. Însă, faima cetăţii i-a fost adusă de Jules Verne care, din iubire pentru misterioasa româncă Luiza, a scris cartea „Castelul din Carpaţi”. Mănăstirea Colț este una dintre primele mănăstiri atestate pe teritoriul României. Biserica mănăstirii este din piatră, fără temelie, cu contraforturi, în formă de navă cu altar și naos. Are un turn în formă pătrată(ce era folosit pentru apărare), care a avut în interior trei camere. Scările turnului sunt verticale și anevoioase. În ultimele două încăperi, cele mai de sus, locuiau odinioară călugării. În interiorul bisericii se află o pictură făcută în jurul anului 1350 de același pictor Ștefan, care a pictat și Bisericile din Ostrov și Densuș.

Parcul Național Retezat este recunoscut ca Rezervație a Biosferei, inclusă în prestigioasa listă a patrimoniului mondial UNESCO. Această „Grădină a Edenului”adăpostește peste o treime din flora și lacurile glaciare de pe cuprinsul țării noastre, Bucura fiind cel mai întins, iar Zănoaga cel mai adânc lac glaciar din România.

Poiana Omului, locul legendar al dacilor. Despre Poiana Omului se spune că a fost locul unde regele Decebal şi-ar fi găsit sfârşitul, în timp ce era urmărit de romani. „Când a văzut Decebal că scaunul lui de domnie şi toată ţara sunt în mâinile duşmanului, că el însuşi este în primejdie să fie luat prizonier, îşi curmă zilele. Capul său fu dus la Roma. În felul acesta Dacia ajunse sub ascultarea romanilor şi Traian stabili în ea oraşe de colonişti”, informa Dio Cassius.
Din cele mai vechi timpuri și în special în timpul dacilor, Poiana Omului a fost un nod de comunicații între toate cetățile dacice din Munții Orăștiei, inima des­chisă a acestor ținuturi înalte.

Unic în Hunedoara!

Un proiect ambițios a luat naștere la Hațeg, din dorința de a oferi comunității din județ și nu numai, șansa la o viață mai sănătoasă. Salina Sianisia Salt Cave Hateg este o salină artificială dotată cu halogenerator de aerosoli salini. Halogeneratorul folosit este cel mai modern generator de aerosoli uscați de sare, conceput în scop terapeutic medical de uz profesional. Datorită acestuia, concentrația de sare din încăpere rămâne constantă pe durata întregii sedințe, iar acesta este elementul cel mai important pentru ca efectele terapeutice să fie notabile. Culorile și muzica din interiorul Salinei Sianisia Salt Cave asigură o ședință completă de relaxare și cu efecte extrem de benefice, terapia prin culoare având o influență considerabilă asupra stării de spirit.
La Salina Sianisia Salt Cave se tratează în special probleme respiratorii cronice şi cele care recidivează. Expunerea la aerosoli ajută la purificarea căilor respiratorii, stimulează eliminarea secreţiilor de la nivelul bronhiilor, reduce simţitor iritaţiile şi inflamaţiile. 
Unul dintre marile avantaje ale salinei Sianisia Salt Cave îl reprezintă calitatea aerului respirat. O sedință de salinoterapie durează 45 minute, iar calitatea de aerosoli salini inhalați într-o ședință este echivalentă cu 4 ore petrecute într-o salină naturală de adâncime. Terapia cu aerosoli salini nu înlocuiește tratamentul medicamentos.

24 iunie, zi importantă! 

„În ie, cu mândrie” sâmbătă, 24 iunie, ora 15.00 – Cetatea Medievală Mălăiești –Sălașu de Sus. Ziua Iei este un bun prilej pentru a readuce în prim-plan cămașa tradiţională românească. Haide să sărbătorim împreună o zi specială - Ziua Universală a Iei – tradiţie românească de o frumuseţe unică. Ansambluri folclorice din județul Hunedoara, tradiții, interpreți precum Pera Bulz sau Bogdan Toma și muzică de calitate, produse tradiționale și voie bună - toate vor anima Cetatea Medievală Mălăiești –Sălașu de Sus. Îmbracă Ia românească și vino să ne bucurăm împreună de tradiție.

SURSA informații și fotografii: https://www.facebook.com/HunedoaraTurism

Galerie foto



Vizualizări: 678

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste