Peste 740 de amenzi și 56 de permise reținute în minivacanța de 1 Mai, în Dolj. Poliția anunță că nu au fost incidente majore

 

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Dolj au fost mobilizați, în perioada 1–4 mai, cu efective suplimentare pentru menținerea ordinii publice și siguranței rutiere, iar potrivit bilanțului transmis de instituție, minivacanța de 1 Mai s-a desfășurat fără evenimente deosebite.

În cele patru zile, oamenii legii au organizat și desfășurat 42 de acțiuni și au intervenit la peste 200 de solicitări venite din partea cetățenilor, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu. Dintre acestea, 170 au fost sesizate prin intermediul numărului unic de urgență 112.

În aceeași perioadă, polițiștii au înregistrat 69 de fapte de natură penală, dintre care 15 au fost constatate din oficiu. Cele mai multe au fost infracțiuni contra persoanei, respectiv 35 de cazuri. De asemenea, au fost raportate 9 infracțiuni contra patrimoniului, 18 infracțiuni la regimul rutier și alte 7 fapte de altă natură.

Pe linie contravențională, polițiștii doljeni au aplicat peste 740 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor depășind 200.000 de lei.

În trafic, echipajele rutiere au fost prezente pe principalele artere din județ pentru prevenirea accidentelor și evitarea blocajelor. În urma controalelor, au fost reținute 56 de permise de conducere și au fost retrase 27 de certificate de înmatriculare.

Tot în minivacanța de 1 Mai, polițiștii din Dolj au derulat 13 activități informativ-preventive, axate pe prevenirea infracțiunilor contra persoanei, a furturilor și a infracțiunilor informatice.

Reprezentanții Inspectoratul de Poliție Județean Dolj spun că vor continua acțiunile în teren și în perioada următoare pentru menținerea siguranței publice în județ.
 
 
 

Vizualizări: 128

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste