Pe 1 mai, în România, masa arată simplu și clar: grătar, pâine, muștar, bere. În centru stau micii. Nu au dispărut din peisaj, dimpotrivă, rămân felul principal al zilei.

Istoria lor e mai veche decât obiceiul de 1 mai. Povestea acceptată îi leagă de sfârșitul secolului al XIX-lea, în București. La Caru' cu bere, într-o seară aglomerată, bucătarul ar fi rămas fără mațe pentru cârnați și a pus direct pe grătar compoziția. A ieșit un rulou fără înveliș, bine condimentat, suculent. Clienții au cerut încă o porție. Numele „mititei” vine tocmai din forma lor.

Rețeta s-a fixat în timp: carne tocată de vită, uneori amestec cu porc sau oaie, usturoi, piper, cimbru, bicarbonat și supă pentru frăgezire. Se coc repede, pe jar încins, întorși des. Se mănâncă fără sosuri complicate, cu muștar și pâine albă.

Legătura cu 1 mai ține de perioada comunistă. Ziua Muncii era marcată oficial, dar oamenii o transformau într-o ieșire la iarbă verde. Grătarul devenea punctul central, iar micii erau practici, ieftini, rapizi, ușor de împărțit. După 1990, obiceiul a rămas, fără componenta propagandistică.

Au fost și momente tensionate. În 2013, când regulile europene privind aditivii alimentari au pus sub semnul întrebării folosirea bicarbonatului, producătorii români au cerut derogare. Discuția a ajuns până la Bruxelles, iar micii au fost „salvați” simbolic. De atunci apar anual în știri, cu estimări de milioane de bucăți vândute de 1 mai.

Astăzi, pe lângă varianta clasică, apar și reinterpretări. Mici din curcan, variante mai puțin grase sau cu condimente diferite. Totuși, în ziua de 1 mai, majoritatea rămân la rețeta tradițională.

Dacă întrebi dacă mai sunt vedete, răspunsul este DA. Nu pentru că ar fi rafinați, ci pentru că sunt ușor de recunoscut și țin de un ritual colectiv. În fiecare an, indiferent de modă, grătarele pornesc la fel, iar mirosul de mici domină ziua.