Povești de viață: Un pompier motrean i-a predat ștafeta fiului său de 22 de ani!

 

Crinel şi Laurențiu Spătaru sunt doi pompieri, tată și fiu, foști colegi la Detașamentul de Pompieri Motru, din județul Gorj. Fiul a învățat tot ce știe de la tatăl său și acum va fi pompier chiar la unitatea unde tatăl a lucrat zeci de ani. “La sfârșitul lunii martie a acestui an am decis că a venit momentul să-i predau ștafeta fiului meu. La vârsta de 50 de ani, 30 petrecuți în slujba semenilor, am hotărât să intru în familia pompierilor în rezervă. Sunt fericit că fiul meu a ales această meserie și că am reprezentat un model pentru el. Cred că este visul oricărui părinte. I-am insuflat dragostea pentru oameni încă de când era mic și niciodată nu am fost mai fericit ca în momentul în care mi-a spus: Tată, eu vreau să fiu pompier! Vreau să-mi ajut semenii, așa cum o faci și tu!”, a spus Crinel, vizibil emoționat.

Fiul său, Laurențiu, are 22 de ani şi o dorinţă acerbă de a-i călca pe urme. Cum era şi firesc, copilăria şi-a petrecut-o printre maşinile de pompieri, știind, încă de mic, denumirile autospecialelor de intervenție și specificul fiecăreia. „Visul meu a fost să particip la intervenții alături de tatăl meu... și s-a împlinit. Atunci când eram mic, eram fascinat când îmi povestea cum acționează pompierii, cum luptă în fiecare secundă să-și salveze semenii. Am știut, atunci, că asta voi face și eu”, a afirmat tânărul pompier.

Vizualizări: 2,343

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste