Primarul anunță marea asfaltare. Vezi dacă e și strada ta pe lista lui Screciu!

Marius Screciu, primarul orașului Drobeta-Turnu Severin a anunțat că la mijlocul anului 2018 vor începe lucrările de asfaltare pentru străzile din cartierele Schela și Gura Văii, municipalitatea obținând aproape 3 milioane de euro prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
„Îi asigur și pe cei care nu se regăsesc în acest moment în acest proiect, trăzile pe care locuiesc nu se găsesc în acest proiect, că avem depuse proiecte, altele decât PNDL, avem proiecte pe fonduri europene, avem luate în calcul și proiecte pe banii primăriei, să continuăm asfaltarea, dar o continuăm acolo unde utilitățile sunt prezente, apă canal, curent, chiar și gaze”, a precizat primarul.
Primarul a mai enumerat și străzile care vor fi asfaltate anul viitor cu bani de la Guvern. Este vorba despre străzi din cartierele Schela Cladovei și Dudașul Schelei precum strada Pionierilor, Alunului, Victor Daimaca, Fraternității, Odobescu, Primăverii, Eroilor, Vărănic, Pinilor, Zambilelor, Aurel Vlaicu, Tineretului, 1 Mai, Păun Pincio, Izvorului, Gheorghe Doja, Stânjenelului, Arțarului, Merilor, Renașterii, Parâng, Negruzzi, Negoiu, Bucegi, Vrancea, Rodnei, Ada Kaleh. În cartierul Gura Văii au fost cuprinse în acest proiect, patru străzi pentru asfaltare: strada Ponoare, Godeanu, Bârsei și Fagului.
Termenul maxim de finalizare a lucrărilor de asfaltare în cartierele Schela și Gura Văii este de patru ani, însă în anumite zone, străzile vor fi asfaltate mai devreme, într-un an de la data începerii lucrărilor, a comunicat primăria.
Vizualizări: 1,500
Trimite pe WhatsApp