Program prelungit și birocrație redusă în ambulatoriile de specialitate

 

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat marți seara un pachet de modificări care vizează ambulatoriile de specialitate, cu accent pe extinderea programului de funcționare, finanțare și acces mai rapid la servicii medicale.

Potrivit ministrului, ambulatoriile vor putea funcționa până la ora 20:00, acolo unde există capacitate și necesitate, iar organizarea programului și rotația medicilor vor fi simplificate, cu reducerea birocrației și a obligațiilor de raportare considerate inutile.

În același timp, punctul de plată pentru serviciile medicale din ambulatoriu va crește la 6,5 lei, începând cu 1 ianuarie, măsură pe care Rogobete o descrie drept o corecție necesară după o perioadă îndelungată de subfinanțare.

Ministrul afirmă că noile modificări legislative urmăresc transformarea ambulatoriilor într-un punct de acces rapid la diagnostic și tratament, oferind managerilor mai multă flexibilitate în organizarea activității, adaptată nevoilor locale.

În ceea ce privește personalul medical, Rogobete precizează că medicii vor beneficia de drepturile salariale corespunzătoare secțiilor sau compartimentelor în care sunt încadrați, pe toată durata activității desfășurate.

În paralel, ministrul a făcut referire la investițiile realizate prin PNRR, prin care 69 de ambulatorii de specialitate din întreaga țară au fost reabilitate și dotate.

Această infrastructură va permite derularea unor programe naționale de screening finanțate direct de Ministerul Sănătății, inclusiv screening neonatal, oncologic pentru cancerul de col uterin, sân și prostată, precum și programe de îngrijiri paliative.

Alexandru Rogobete susține că măsurile anunțate reprezintă un pas spre creșterea capacității de răspuns a sistemului medical, cu beneficii directe pentru pacienți, prin acces mai rapid la medici și investigații, inclusiv în a doua parte a zilei, și prin diagnostic mai timpuriu și inițierea tratamentului la timp.

Vizualizări: 106

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste