Regizorul Alex Ianăși, din Motru, premiat la Gala Premiilor UNITER 2025!

Gorjul are tineri de excepție, care prin munca lor, prin pasiune și determinare au reușit să își împlinească visele! La Gala Premiilor UNITER 2025, Alex Ianăși, un tânăr din municipiul Motru, student la Teatru-master și colaborator al unor teatre din țară, a obținut premiul pentru cela bun debut!
La Gala Premiilor UNITER 2025, premiul pentru Cel mai bun debut a fost câștigat de Alex Ianăşi pentru regia spectacolului „Elif şi ploaia” de Sami Ibrahim, scenografia Tinatin Gobejishvili, Teatrul „Regina Maria” Oradea.
Cea de-a 33-a ediție a Galei, evenimentul de acordare a celor mai importante distincții ale teatrului românesc, a avut loc luni, 26 mai 2025, la Sala „Amza Pellea” a Teatrului Național „Marin Sorescu” Craiova.
„Multumesc echipei artistice, tehnice, administratiei si conducerii Teatrului Regina Maria - Trupa Iosif Vulcan! Respect, sincer!”, a transmis tânărul regizor.
Regizorul Alex Ianăşi și-a făcut debutul în teatru instituționalizat cu spectacolul „Elif și Ploaia” la Teatrul „Regina Maria” din municipiul Oradea. Tânărul, originar din municipiul Motru, absolvent al Colegiului Național „George Coșbuc” din Motru, a făcut parte din trupa de teatru „LABIRINT” a Colegiului.
Piesa „Elif şi Ploaia” de Sami Ibrahim, în regia lui Alex Ianăși, este o piesă de teatru care are un subiect de actualitate: emigranți, lupta pentru supraviețuire, dictatură economică și drepturile omului, o fabulă poetică contemporană, care demască iluzia dreptății politice, vorbește despre raportarea conflictuală la Celălalt și ridică întrebări serioase legate de sistemele de valori după care ne ghidăm, se arată în prezentarea spectacolului.
Alex Ianăși este absolvent al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (promoția 2021-2024, specializarea Regie de Teatru). „…încerc să fac tot posibilul pentru a crea un teatru util. Un teatru care să nu fie un exerciţiu artistic, artă de dragul artei, evadare din realitate. Ci tocmai, un teatru care să ne oblige să fim prezenţi în realitate. Un teatru care deschide ochii spectatorului, care îl face să se mire şi să se îngrozească de realitatea în care trăim. Un teatru care îl provoacă pe spectator să înţeleagă contradicţiile societăţii noastre astfel încât apoi să se simtă dator să o transforme”, spunea tânărul regizor citat de www.bihon.ro.
Vizualizări: 216
Trimite pe WhatsApp