(închide)

Salariile angajaților Primăriei Motru nu vor crește în 2019!

 

În urma consultărilor cu angajații, s-a luat decizia plafonării salariilor la nivelul celor de anul trecut, în cadrul Primăriei Municipiului Motru. Noile măsuri impuse de Guvern, determinau o creștere față de anul trecut, cu 20% a fondului de salarii în cadrul Primăriei Municipiului Motru, lucru care punea unitatea administrativ teritorială în situația de a face disponibilizări masive de personal.

Pentru a evita această situație, primarul municipiului Motru - Gigel Jianu a convocat la consultări, în această dimineață, liderul de sindicat, împreună cu toți  angajații instituției, cărora le-a prezentat situația financiară, dar și soluții pentru a se evita intrarea unității administrativ teritoriale în blocaj financiar. Primăria Motru a transmis un comunicat de presă prin care a comunicat următoarele: „În urma consultărilor, s-a ajuns la un consens, iar soluția aleasă de peste 95% de angajați a fost plafonarea salariilor la nivelul celor de anul trecut. Primarul Gigel Jianu le-a explicat angajaților că anul 2019 se prefigurează a fi unul sumbru din punct de vedere financiar pentru aproape toate unitățile administrativ teritoriale, în condițiile în care, până în acest moment, nu a fost închis bugetul de stat al României pentru anul precedent și nici nu a fost prezentat proiectul de buget, deși legea prevede că acesta trebuia să intre în dezbaterea Parlamentului în luna noiembrie a anului trecut”.

          Primăria Municipiului Motru a încheiat anul 2018 cu venituri mai mici cu 10%, iar pentru că nu a fost adoptat bugetul de stat la nivel central, toate unitățile administrativ teritoriale din țară funcționează, la fel ca Motru, cu 1/12 din veniturile realizate în anul precedent. În plus, noile taxe impuse de Ordonanța 114/2018 , precum și alte prevederi guvernamentale, determină creșterea cheltuielilor și pun presiuni foarte mari pe bugetele locale, lucru ce poate determina blocaje la nivelul unităților administrativ teritoriale.

Vizualizări: 354

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste