Se fac angajări la Spitalul Județean Târgu-Jiu! Vezi pentru care post nu se cere vechime

 

Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu va angaja un kinetoterapeut debutant pentru Secția ATI și trei asistenți medicali, posturile fiind disponibile pentru Secția ATI I, ATI II și la Camera de Gardă care deservește Secția Obstetrică-Ginecologie.

Candidații la postul de kinetoterapeut debutant trebuie să aibă diplomă de licență a Facultății de Medicină sau a Facultății de Educație Fizică și Sport în specializarea fiziokinetoterapie, balneofiziokinetoterapie sau kinetoterapie. Aplicanții pentru unul dintre posturile de asistent medical trebuie să aibă diplomă de licență în specialitate sau de absolvire a învățământului superior de 3 ani în specialitate, diplomă de școală postliceală ori de studii postliceale prin echivalare. De asemenea, trebuie să aibă minimum 6 luni vechime în specialitate. 

Dosarele se pot depune până în data de 23 mai, ora 16:00, la sediul administrativ al unității spitalicești. Taxa de înscriere la concurs este de 100 lei. Selecția dosarelor a fost programată în intervalul 24-27 mai. Concursurile vor avea loc în perioada 3-20 iunie.

Vizualizări: 657

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste