Slujba Sfântului Maslu, săvârșită de 19 preoți în Parohia Rășina 1 din Țicleni

 

La Biserica Adormirea Maicii Domnului din Parohia Rășina 1 din orașul Țicleni, unde preot paroh este părintele Iulian Sîrbu, a fost săvârșită duminică, 19 februarie 2023,  Taina Sfântului Maslu de către un sobor de 19 preoți, printre care s-a numărat și protoiereul Ion Spilcă de la Protopopiatul Târgu-Cărbunești. Aproximativ 200 de persoane din parohie, dar și din parohiile vecine au participat la această slujbă. După Taina Sfântului Maslu, preoții au participat la prima întâlnire din acest an a Cercului pastoral Nr. 1 al Protoieriei Târgu-Cărbunești, coordonat de preotul Dragomir Țicleanu.

Duminică după-amiază, Biserica parohială din Parohia Rășina 1 s-a umplut de credincioșii dornici să se roage și să participe la Taina Sfântului Maslu. Taina Sfântului Maslu, este slujba prin care Biserica se roagă pentru cei bolnavi, dăruindu-le harul tămăduirii, al iertării păcatelor prin ungerea cu untdelemn sfinţit însoţită de rugăciunea preoţilor.

Slujba de la Biserica parohială Rășina 1 a fost săvârșită de 19 preoți, în fruntea cărora a fost  părintele Ion Spilcă, protoiereu al Protopopiatului Târgu-Cărbunești. Preoții s-au rugat pentru sănătatea tuturor celor prezenți, dar și pentru familiile lor, iar la finalul slujbei au rostit rugăciunea de izbăvire în caz de cutremure. „Trăim vremuri grele, în care suntem încercați. Am trecut prin pandemie, războiul nu este departe de țara noastră, acum ne confruntăm și cu aceste cutremure, dar, dacă ne punem nădejdea în bunul Dumnezeu, stăruim în rugăciune, trăind în armonie unul cu celălalt, sprijinindu-ne, vom trece cu bine de toate aceste greutăți, cu ajutorul Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, a spus părintele Ion Spilcă, protoiereu al Protopopiatului Târgu-Cărbunești.

În cadrul sfintei slujbe cei prezenți au fost unși cu untdelemn sfințit, au ascultat pericopele evanghelice și rugăciunile rostite de preoți. Fiecare dintre cei prezenți s-a rugat pentru sănătatea lor și a celor dragi. Printre preoții invitați la Țicleni s-a numărat și părintele paroh Ciprian Sîrbu al Parohiei Sfinții Apostoli Petru și Pavel Târgu-Jiu, implicat în nenumărate acțiuni caritabile și nu numai, mai ales că este și director executiv al Asociației Vasiliada, filiala Târgu-Jiu. 

„A fost o după amiază plină de bucuria comuniunii, cu toții am participat la această Sfântă Taină, ne-am rugat. Au participat foarte mulți părinți (preoți n.red.), cărora le mulțumesc și ne-am bucurat foarte mult că în mijlocul nostru s-a aflat și părintele protoiereu. Trebuie să ne punem nădejdea în bunul Dumnezeu și să ne rugăm. Mulțumesc și enoriașilor prezenți la această slujbă”, a afirmat preotul paroh Iulian Sîrbu.   

După slujba Sfântului Maslu, preoții prezenți au participat la prima întâlnire de anul acesta a Cercului Pastoral Nr. 1 din cadrul Protopopiatului Târgu-Cărbunești. 

Galerie foto






Vizualizări: 2,459

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste