Tânăr reținut după ce și-a agresat iubita. Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu

Un tânăr de 29 de ani, din comuna Urdari, a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul IPJ Gorj, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Măsura a fost luată de polițiștii din Turceni în urma continuării cercetărilor într-un dosar penal aflat în lucru.
Incidentul a avut loc în noaptea de 8 spre 9 iulie, când o tânără de 25 de ani, din comuna Ionești, a sunat la 112 și a reclamat că a fost agresată de prietenul său. Potrivit acesteia, bărbatul ar fi intrat în locuință și ar fi lovit-o cu pumnii și picioarele, pe fondul geloziei și al unui conflict declanșat de faptul că nu i-a răspuns la telefon.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că tânărul a tras-o de păr și a agresat-o fizic, provocându-i leziuni în zona feței și a corpului.
După completarea formularului de evaluare a riscului, autoritățile au constatat că există un pericol iminent pentru victimă, fiind emis un ordin de protecție provizoriu împotriva agresorului.
Vizualizări: 186
Trimite pe WhatsApp