(închide)

Trei cărți și o emisiune filatelică dedicate lui Tudor Vladimirescu vor fi lansate la Târgu-Jiu!

 

Trei cărți și o emisiune filatelică, dedicate Bicentenarului Revoluției lui Tudor Vladimirescu, vor fi lansate la Târgu Jiu, în data de 8 iulie, în prezența președintelui Academiei Române, academicianul Ioan- Aurel Pop, și a altor personalități culturale naționale și locale. 

Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, va fi prezent în data de 8 iulie la Târgu Jiu, la un eveniment dedicat Bicentenarului lui Tudor Vladimirescu. Cu această ocazie, vor fi lansate trei cărți tipărite sub egida Academiei Române și Muzeului Național al Literaturii Române, precum și o emisiune filatelică dedicată eroului din Vladimir.
Vor mai fi prezenți: Nicolae Brânzea, Departamentul Serviciul de Dezvoltare Comunitară, reprezentant al Guvernului României; Prof. univ. dr. Ioan Cristescu Director al Muzeului Naţional al Literaturii Române; Cristina Popescu, director Romfilatelia, dar și personalități de la nivel local. În data de 8 iulie vor fi lansate următoarele cărți: ”200 de ani de la mișcarea lui Tudor Vladimirescu. Antologie de studii”, editor: Bogdan Mateescu, ”Istoria Revoluțiunii Române de la 1821 de C.D. Aricescu” și ”1821. Tudor Vladimirescu. Surse redescoperite”.
Acestea reușesc să cuprindă mai multe fațete ale revoluției și ipostaze ale lui Tudor Vladimirescu, un personaj care a generat mereu dezbatere publică.
De asemenea, va fi lansată o emisiune filatelică dedicată Revoluției din 1821, într-o ediție limitată.
La eveniment va fi dezvelită și placa ce dă numele muzeului din incinta colegiului ”Tudor Vladimirescu”, iar printre vorbitori vor fi și profesorul Claudiu Mărăcine, autorul unei cărți publicate anul acesta despre Revoluția de acum 200 de ani, dar și olimpicul la Istorie Alecsis Roșca.
În deschiderea evenimentului de lansare a cărților, în holul CNTV, care găzduiește și un tablou ce-l întruchipează pe Tudor Vladimirescu, un actor al Teatrului Dramatic ”Elvira Godeanu” va citi Proclamația de la Padeș. 
Evenimentul cultural de anvergură, dedicat Bicentenarulului Tudor Vladimirescu, este găzduit de Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, iar organizatori sunt Asociația Excelsior pentru Excelență în Educație, Academia Română și Muzeul Național al Literaturii Române. Parteneri în acest proiect cultural sunt: Romfilatelia, Biblioteca Centrală Universitară Carol I, Editura Muzeului Național al Literaturii Române și Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu”.
Un eveniment similar a avut loc în data de 22 iunie în Aula Academiei Române, aceste acțiuni având rolul de a celebra personalitatea lui Tudor Vladimirescu și consecințele benefice ale revoluției pornită în Oltenia.

Vizualizări: 471

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste