„Vechi, dar mereu la modă”, un proiect punte între trecut și viitor!

La Biblioteca Județeană „Christian Tell” din municipiul Târgu-Jiu a avut loc, în data de 22.11.2025, un minunat eveniment cultural-artistic intitulat „Vechi, dar mereu la modă”. Meșteri populari, artiști populari, promotori ai tradițiilor strămoșești, iubitori ai portului popular, elevi talentați, toți s-au implicat cu toată ființa, pentru ca evenimentul să fie unul de succes. „Vechi, dar mereu la modă” a fost organizat sub egida Consiliului Județean Gorj, Biblioteca Județeană și Liceul Teologic Târgu-Jiu.
„Vechi, dar mereu la modă” a fost un eveniment cultural artistic impresionant, o adevărată sărbătoare a identității culturale românești. MansArta Bibliotecii Județene „Chiristian Tell” a răsunat de cânt, a fost gazda meșteșugurilor străvechi și a oaspeților care au spus și prezentat povești vechi de când lumea! Copii, tineri și meșteri populari, oficialități și oameni de cultură, cu toții au contribuit la buna desfășurare a activității.
Printre participanți s-a numărat și talentata Sofia din Turburea, care a recitat o poezie cu o emoție aparte; Iosif Ciunterei – „Iosif de pe Coclauri”, care duce tradiția românească în mediul digital cu autenticitate și pasiune. Iosif a adus-o la Târgu-Jiu pe Lelea Floarea, Tezaur Uman Viu, opincăreasă desăvârșită, care a oferit o demonstrația de meșteșug, dar și povești minunate. Un alt moment special l-a avut în centrul său pe Eusebiu Militaru, tânăr promotor al tradițiilor gorjenești. „Ne-au încântat copiii clasei a III-a de la Liceul Teologic, urmați de energia uimitoare a Ansamblului Folcloric „Nedeia” din Novaci. Mulțumiri alese doamnei Elena Basarabă, care, alături de instructorul Petre Popescu, păstrează dansul tradițional viu, vibrant și autentic! Atmosfera s-a îmblânzit apoi la glasurile calde ale Corului de copii din Turburea, iar sunetul fluierelor de la Ansamblul „Cheile Oltețului” Polovragi ne-a purtat spre munți și spre satul de altădată. Mulțumim în mod special domnului primar Gheorghe Epure pentru implicare și pentru susținerea tinerilor fluierași. Ziua s-a încheiat în universul meșteșugului: Meșterii populari ne-au purtat în universul tradițiilor lucrate cu migală: Lelea Floarea, opincăreasă – Tezaur Uman Viu, Maria Stoichin, păstrătoare a torsului cu fuior, Liliana Arapu, meșteră la războiul de țesut, doamnele din șezătoarea tradițională și meșterele din colțul lucrului manual. Am redescoperit împreună sensul temei noastre: Tradițiile nu se demodează. Se transmit. Mulțumim tuturor celor care au adus astăzi la bibliotecă frumusețea satului, a meșteșugului și a sufletului românesc!”, a declarat Luiza Sandu, directorul Bibliotecii Județene Gorj.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Acad. Irineu, Mitropolit al Olteniei și Arhiepiscop al Craiovei, reprezentanții Liceului Teologic din Târgu-Jiu au participat, cu bucurie, la această activitate desfășurată la Biblioteca Județeană „Christian Tell” din Târgu Jiu. „A fost un eveniment cultural aparte, organizat sub egida Consiliului Județean Gorj, care a reunit, sub aceeași inimă și aceeași respirație, copii, tineri și adulți veniți din toate colțurile țării. Această întâlnire nu a fost doar o manifestare artistică, ci un crez comun: acela că portul popular, cântecul gorjenesc și întreg universul folcloric românesc nu sunt relicve ale trecutului, ci izvoare vii care ne definesc identitatea, ne întăresc rădăcinile și ne dau sens.
Prin momentele prezentate de elevii clasei a III-a de la Liceul Teologic, prin entuziasmul copiilor din Novaci și Turburea, prin autenticitatea vestimentației aduse în fața publicului de sătenii din Cornești – Gorj, dar și prin prezența plină de culoare și carismă a grupului „Iosif pe coclauri” din Bistrița, s-a conturat o nouă punte între trecut și viitor. Fiecare costum, fiecare pas, fiecare cântec au devenit mărturii ale unei moșteniri pe cât de vechi, pe atât de actuale.
Tradițiile noastre nu aparțin doar istoriei; ele ne locuiesc, ne însoțesc, ne luminează. Iar portul popular românesc, transmis din generație în generație cu grijă și cu dragoste, nu este doar o piesă vestimentară. Este o hartă spirituală, o șiștie de identitate, un semn de continuitate.
Cu fiecare astfel de eveniment, înțelegem mai limpede că responsabilitatea noastră nu este doar să privim tradiția, ci să o ducem mai departe. Să o punem în lumină, să o învățăm pe copii, să o iubim în mod conștient. Numai așa ne arătăm dragostea și respectul față de ceea ce ne-a fost lăsat moștenire: o bogăție veșnică, neprețuită. Astfel, „vechi dar mereu la modă” nu este doar un slogan frumos. Este o realitate. Este dovada că ceea ce este autentic nu îmbătrânește niciodată, iar portul și cântecul gorjenesc rămân pentru eternitate piloni ai identității neamului românesc”, a transmis preotul profesor Cristi Vătafu, directorul Liceului Teologic „Sf. Nicodim” Târgu-Jiu.

Vizualizări: 174
Trimite pe WhatsApp











