VÂLCEA: Accident grav la Budești. Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina s-a izbit de un cap de pod

Patru persoane au ajuns la spital, în noaptea de miercuri spre joi, după ce autoturismul în care se aflau a lovit un cap de pod, pe DJ 678, în localitatea Budești, județul Vâlcea.
Accidentul s-a produs în jurul orei 02:00. Potrivit polițiștilor, autoturismul era condus de un tânăr de 20 de ani, din Râmnicu Vâlcea, care nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum. Șoferul ar fi pierdut controlul asupra direcției, iar mașina a intrat în coliziune cu un cap de pod.
În urma impactului, șoferul și cei trei pasageri, o tânără de 20 de ani și doi tineri de 19 și 21 de ani, au fost răniți. Toți au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Ancheta continuă pentru stabilirea exactă a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Vizualizări: 111
Trimite pe WhatsApp
