(închide)

Artistul Mihai Țopescu și omul de cultură Ion Cepoi, premiați de președintele Iohannis

 

Personalităţi reprezentative ale culturii române, printre care s-au numărat și doi gorjeni, au fost decorate, miercuri, de către preşedintele Klaus Iohannis. Premierea a avut loc  în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Cotroceni, în contextul Zilei Culturii Naţionale.

Preşedintele Klaus Iohannis  a conferit medalia "Meritul cultural" Clasa a III-a lui: Ion Cepoi, Vladimir Ciobanu, Adrian Lesenciuc, Liviu Stoicovici şi Mihai Ţopescu. Omul de cultură gorjean Ion Cepoi a primi în vara lui 2019, prin decret prezidențial semnat de Klaus Iohannis, Medalia Meritul Cultural, clasa a III-a, Categoria Literatură. Cepoi este, în prezent, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj. A absolvit Facultatea de litere a Universității din Iași, iar apoi a lucrat ca secretar literar al Teatrului Dramatic ”Elvira Godeanu” din Târgu Jiu.

Artistul Mihai Ţopescu este absolvent al Institutului de Arte Plastice ”Ion Andreescu” din Cluj, secţia sticlă, promoţia 1981, clasa prof. Cornel Ailincăi şi Mircea Spătaru. În anul 1985, Mihai Ţopescu a urmat un curs de specializare în cadrul Academiei Kunst Baden din Viena. Este membru al Cenaclului Uniunii Artiştilor Plastici din Târgu Jiu, membru al filialei UAP din Arad, iar din anul 2000 este membru al Centro Studio-Vetro Murano din Veneţia. În ultimii ani s-a făcut remarcat printr-o serie de expoziții manifest prin care a atras atenția asupra riscului poluării asupra naturii. Pădurea Colorată de lângă Baia de Fier (satul POienari) a devenit „virală”!

Galerie foto





Vizualizări: 483

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste