(închide)

Atenție! Circulație oprită pe Pasarela de la Artego

 

Primăria Municipiului Târgu Jiu a anunțat cetățenii că, începând de marți  ora 16:30, a fost oprită circulația pe pasarela de la Artego. Pompierii au îndepărtat luni bucata de beton care era înclinată și riscă să provoace o tragedie. Lucrările vor fi făcute în regim de urgență.

În acest moment se îndepărtează trotuarul afectat de fisurile apărute, în așa fel încât să fie evitat orice pericol de prăbușire a unor bucăți din pod.

"Se estimează că aceste lucrări vor dura aproximativ 5 ore, după care se va relua circulația pe o singură bandă, cu restricția de viteză de 15 km/h", au anunțat cei de la Primăria Târgu Jiu.

Luni, primarul Marcel Romanescu a convocat Comitetul pentru Situații de Urgență ca urmare a faptului că în trotuarul pasarelei din zona Artego au apărut fisuri ce au provocat deplasarea și aplecarea balustradei, existând riscul prăbușirii unor bucăți din pod. 

În cadrul ședinței s-a hotărât interzicerea circulației rutiere și pietonale pe sub pod prin balizarea zonei și supravegherea permanentă a acesteia, restricționarea circulației pe sensul de mers dinspre sensul giratoriu spre Artego, pe partea carosabilă din zona adiacentă fisurii prin utilizarea unor semafoare temporare, dar și limitarea vitezei de circulație a autovehiculelor, în zona podului, la maxim 15 km/oră.
Zona va fi permanent monitorizată în vederea identificării în timp real a oricăror modificări structurale.
De asemenea, s-a hotărât informarea, prin toate mijloacele, a cetățenilor privind situația creată și măsurile adoptate pentru restabilirea stării de normalitate.
Urmează, în perioada imediat următoare, elaborarea documentației tehnice privind soluțiile ce se impun pentru înlăturarea riscului privind circulația pietonală și auto în zona respectivă, estimarea costurilor necesare intervențiilor, alocarea sumelor necesare intervenției și demararea procedurii atribuirii în regim de urgență a contractului

Galerie foto



Vizualizări: 290

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste