(închide)

Bine ați venit în Peștișani! România se mândrește cu o nouă stațiune turistică

 

Noi localități din România au fost atestate ca stațiuni turistice, transmite Ministerul Economiei, între acestea numărându-se și zone din Oltenia. Guvernul a adoptat această hotărâre, joi, la inițiativa Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. Din județul Gorj, noua stațiune de interes local va fi comuna Peștișani, locul unde este satul în care s-a născut Constantin Brâncuşi, Hobiţa. Aici puteți vizita și Casa-Muzeu „Constantin Brâncuși", biserici, sate pitorești.

Comuna Pestisani, prin eforturile depuse de primarul Cosmin Pigui a obținut statutul de stațiune turistica de interes local. Vestea este una excelentă, mai ales că datorită acestui nou statut, comuna va putea beneficia de finanțări guvernamentale. Autoritățile locale au anunțat că printre avantaje se numără: organizarea de către Guvern de evenimente de promovare şi dezvoltare a turismului, cu precădere târguri, burse, manifestări expoziţionale, în locaţităţile atestate ca staţiuni, organizarea de către Guvern, de cursuri de formare profesională în domeniul turismului pentru personalul din cadrul structurilor de primire turistice, finanţarea de către Guvern a programelor de acreditare a sistemului de management a calităţii pentru administrarea staţiunii turistice de interes naţional etc. „După 2 ani de demersuri în care s-au obținut toate avizele de la toate ministerele, vizite în teren, consultare publică, putem demara o strategie care să ducă cât mai rapid la dezvoltarea turistică a localității. Ca urmare a obținerii acestui statut, atât Primăria Peștișani cât și cetățenii și agenții economici din comună, vor putea obține mult mai ușor finanțări europene pentru investiții în toate domeniile. Acest statut nu înseamnă creșteri de impozite și taxe, ci doar avantaje pentru toți”, a spus Cosmin Pigui, primarul comunei Peștișani. „Având în vedere potențialul turistic, dar și resursele naturale și antropice, localitățile Tăuții Măgherăuș (jud. Maramureș), Vama (jud. Satu Mare), Ocnele Mari (jud. Vâlcea), Peștișani (jud. Gorj), Jucu (jud. Cluj) au fost atestate ca stațiuni turistice de interes local”, se arată în comunicatul de presă. Reprezentanții Ministerului Economiei consideră că acest lucru va crea un impact pozitiv, atât social cât și economic. Până în prezent, în România sunt atestate 51 de stațiuni turistice de interes național și 77 de interes local.

Brâncuși, geniul sculpturii originar din Hobița-Peștișani

Străveche vatră de locuire, Hobiţa apare în documentele din veacul al XVI-lea purtând denumirea de Ohabita. „Constantin Brâncuşi-el s-a născut la 19 februarie 1876, în familia lui Nicolae Radu şi a Mariei Brâncuşi, care se ocupau cu agricultura, prelucrarea lemnului (dulgheria) şi creşterea vitelor.Marele sculptor va fi învăţat la meşterii satului, în primul rând de la tatăl şi bunicul sau, priceperea de a ciopli lemnul care, în mâinile sale, capătă viaţa. În Hobiţa, la tot pasul, Brâncuşi a avut repere pentru meseria sa de-o viata sculptura: de la casele frumos împodobite, la bătrâna biserică de lemn cu fruntarul crestat şi sprijinit pe stâlpi ce evoca obârşia viitoarei Coloane Infinite şi cimitirul satului, cu troiţele şi crucile înflorate. Meşterii hobiţeni erau peste tot; ei au îmbinat mereu iscusinţa de constructori cu talentul de decoratori”, spun specialiștii de la Muzeul Județean Gorj.

Peștera unică în lume care ar putea atrage mulți turiști

Satul vecin cu cel al lui Brâncuşi mai are o podoabă: o peşteră... unică în lume. Ar putea atrage turişti, ar putea produce bani pentru localnici şi faimă pentru România, iar autoritățile locale spun că aici „s-au descoperit oseminte umane de acum 50 de mii de ani. Şi urme de ursus spelaeus de acum 120 de mii de ani”. Primarul vrea să o pună totuşi în evidenţă printr-un muzeu al evoluţiei umane.

Galerie foto







Vizualizări: 3,451

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste