(închide)

Christian Tell, gorjeanul care a scris istorie! Biblioteca Județeană Gorj îi poartă numele

 

Christian Tell a fost general în armata română și a spus mereu că este „fiu al Gorjului”, cu toate că se născuse la Brașov, la 1808. Generalul făcea parte dintr-o familie originară din comuna Telești, satul Șomănești-județul Gorj. În 1848, Christian Tell a dus trupele pe care le comanda și a luptat pentru a îi ajuta pe revoluționarii din Țara Românească. Datorită acestor evenimente, în istorie a rămas cunoscut sub numele de „Sabia Revoluției”. După ce a murit, nepotul său a donat Primăriei Târgu Jiu 7.000 de cărți, iar autoritățile au înființat Biblioteca publică General Tell.

Potrivit scriitorului Alexandru Doru Șerban, în volumul „Personalități care au fost în Gorj”, Christian Tell a militat pentru eliberare națională, unire, mai ales că luptase și în armata lui Tudor Vladimirescu. A intrat în rândurile armatei, având gradul de sublocotenent. A activat în armată până în 1848, ajungând maior, comandant de batalion. Alături de Nicolae Bălcescu a colectat scrieri militare pentru biblioteca militară. În 1848 a izbucnit Revoluția, iar Christian Tell a mobilizat trupele pe care le comanda în sprijinul revoluționarilor din Țara Românească, ajungând să fie cunoscut sub numele de „Sabia Revoluției”. A fost prezent la adunarea de la 9 iunie 1848, fiind numit printre cei cinci membri ai guvernului provizoriu înființat după Proclamația de la Islaz. A făcut parte și din noul guvern provizoriu stabilit la București, iar după înfrângerea revoluției de la 1848, pentru Christian Tell a urmat o perioadă grea a exilului în Franța și apoi în insula Chios și Smirna. Al. Doru Șerban scrie în volumul mai sus că Tell s-a întors din exil în 1857 și a contribuit la alegerea ca domnitor în 1859 a lui Alexandru Ioan Cuza și la înființarea a statului unitar român. 

Generalul Christian Tell a decedat în 1884, la București. Din dorinţa lui Christian Tell, nepotul său Alexandru a donat mii de volume Primăriei Târgu-Jiu și astfel a luat fiinţă Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” Gorj. Această informație apare menționată în cartea „Personalități care au fost în Gorj” a lui Al. Doru Șerban, care citează Arhivele Statului: „Clauza din scrisoarea de donație a fost ca portretul lui Christian Tell și al fiului său Alexandru Christian Tell să fie expuse permanent în una dintre secțiile bibliotecii, iar aceasta să poarte numele Generalului”. După acceptarea donaţiei de către Primăria oraşului Târgu-Jiu a fost angajat primul bibliotecar, la 1 decembrie 1934. Și în municipiul Târgu-Jiu, dar și în București există străzi care poartă numele generalului Christian Tell. 

Galerie foto


Vizualizări: 1,065

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste