(închide)

Festivalul "Mândrie strămoșească: Ie românească" și-a premiat câștigătorii

 

Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Grigorie Teologul”, coordonat de către Arhid. Prof. Dr. Ionuț-Adrian Pătularu și Biroul de Activități cu Tineretul al Arhiepiscopiei Craiovei, coordonat de către Inspector Prof. Doru Marcu, cu sprijinul și binecuvântarea preasfințitului părinte Mitropolit Irineu al Olteniei, au organizat în ziua de 2 iulie 2019, în campusul școlii teologice, un festival interjudețean de folclor denumit „Mândrie strămoșească: Ie românească”. Instituțiile parteneri în cadrul acestui proiect sunt următoarele: Primăria Craiovei, Consiliul Județean Dolj – Muzeul Olteniei, Inspectoratul Școlar Județean Dolj, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” și Fundația „Cuvântul care zidește” a Mitropoliei Olteniei.

Evenimentul a avut patru mari secțiuni și anume: secțiune de dansuri populare, secțiune de interpretare vocală, secțiune de interpretare instrumentală și secțiune de costum popular. În cadrul concursului au participat în jur de 500 de copii, veniți din județele Gorj, Dolj și Olt.  

În deschidere, au vorbit Părintele Consilier Grigorie Vulcănescu, Părintele Arhid. Prof. Dr. Ionuț-Adrian Pătularu, directorul Seminarului din Craiova, domnul Prof. Dr. Irinel Cănureci, directorul secției de etnografie din cadrul Muzeului Olteniei și domnul Prof. Ion Crețeanu, directorul Ansamblului „Doina Oltului” din Slatina. În a doua parte a evenimentului, participanții au primit vizita Părintelui Mitropolit Dr. Irineu, care i-a binecuvântat, alături de care au făcut poze în amintirea acestor clipe de neuitat.

Din partea organizatorilor, câștigătorii au primit în dar diplome, iconițe și trofee. În urma deliberării juriului din care au făcut parte Prof. Ion Crețeanu, Prof. Dr. Irinel Cănureci, Lect. Univ. Dr. Adrian Mazilița, Asist. Univ. Dr. Victor Șapcă, Arhid. Prof. Dr. Nicușor Lăzărică, Prof. Adina-Theodora Zlotea și doamna Irina Iordache, câștigătorii festivalului sunt următorii:


Secțiunea de dansuri populare, categoria călușul:

-Ansamblul „ACIDAVA”, Piatra Olt (Marele Premiu)

-Ansamblul folcloric „MURGAȘUL”, Șimnicu de Sus (Premiul I; Coordonator: Prof. Dincă Marian)

-Ansamblul folcloric „FLORILE GRĂDINILOR”, comuna Grădinile, Olt (Premiul I; Coordonator: Prof. Cristi Velea);


Secțiunea de dansuri populare, categoria seniori:
-Ansamblul „IZVORAȘUL”, comuna Negomir, parohia Raci (Premiul I; Coordonator: Prof. Nicu Tudorescu)

-Ansamblul „BRÂULEȚUL” de la Casa de Cultură Turceni, parohia Strâmba Jiu (Premiul I; Coordonatori: Prof. Stelea Marian, Prof. Popescu Cristinel)

-Ansamblul folcloric „CHEILE OLTEȚULUI”, comuna Polovragi, parohia Polovragi (Premiul I; Coordonatori: Prof. Andreea David, Prof. Orzan Narcis)

-Ansamblul folcloric „LIVIU DAFINESCU”, parohia Baia de Fier (Premiul I; Coordonator: Prof. Mirela Drăgănescu);

-Ansamblul folcloric „ION ȘERBAN” Ișalnița, parohia Braniște II (Premiul al II-lea; Coordonator: Prof. Luiza Cioablă)

-Grupul BRÂULEȚUL, din Samarinești, parohia Strâmtu (Premiul al II-lea; Coordonatori: Prof. Pistol Petre, Ref. Balaban Eugenia, Pr. Prof. Popescu Ovidiu);

-Ansamblul „MUGURAȘII”, Școala Gimnazială Coțofenii din Față (Premiul al II-lea; Coordonator: Prof. Bitoleanu Filip Virgil-Daniel)

-Ansamblul artistic „TRESTIOARA”, Piscu Vechi (Premiul al II-lea; Coordonator: Prof. Camelia Maria Popescu)

-Ansamblul „MUGURAȘII DE JIULEȚ”, Școala Gimnazială „Ioan Grecescu” Brădești (Premiul al II-lea; Coordonator: Prof. Bitoleanu Filip Virgil-Daniel)

-Ansamblul folcloric „MURGAȘUL”, Șimnicu de Sus, sat Leșile (Premiul al II-lea; Coordonator: Prof. Dincă Marian)

-Ansamblul folcloric „FLORILE GRĂDINILOR”, comuna Grădinile, Olt (Premiul al II-lea; Coordonator: Prof. Cristi Velea)

-Grupul de dansuri din parohia Albeni, Gorj (Premiul al II-lea; Coordonatori: Pr. Mihalache Șuncă, Prof. Floarea Șuncă)

-Ansamblul „OLTENAȘII”, Școala Gimnazială Scaești (Premiul al III-lea, Coordonator: Prof. Bitoleanu Filip Virgil-Daniel);  


Secțiunea de dansuri populare, categoria juniori:
- GRUPUL DE DANSURI al Școlii Gimnaziale Coțofenii din Dos (Premiul I; Coordonator: Prof. Bitoleanu Filip Virgil-Daniel)

-Ansamblul „MUGURAȘII DE JIULEȚ”, Școala Gimnazială „Ioan Grecescu” Brădești (Premiul I, Coordonator: Prof. Bitoleanu Filip Virgil-Daniel)

-Ansamblul „MUGURAȘII DE JIULEȚ”, Școala Gimnazială „Ioan Grecescu” Brădești (Premiul al II-lea; Coordonator: Prof. Bitoleanu Filip Virgil-Daniel);


Secțiunea de interpretare vocală, categoria juniori:
-Hirsoveanu Cosmina Amalia, Samarinești (Premiul I)

-Drăgotescu Maria, Ișalnița (Premiul I)

-Zaharia Mihaela, Costeni (Premiul I)

-Tepirdea Alexandra, Costeni (Premiul I)

-Joița Andreea, Craiova (Premiul I)

-Nicolae Ionuț-Ciprian, Calafat (Premiul I)

-Berneanu Cosmina-Ștefania, Craiova (Premiul I)

-Boroată Anastasia Elena, Craiova (Premiul I)

-Răuț Andrei Cosmin, Costeni (Premiul al II-lea)

-Diaconeasa Nicole, Craiova (Premiul al II-lea)

-Corîci Alicia Gabriela, Craiova (Premiul al II-lea)

-Măicăneanu Adelina Roberta, Rovinari (Premiul al III-lea)

-Dimescu Ileana Codruța, Craiova (Premiul al III-lea)

-Roșu Ana Maria, Craiova (Premiul de participare);


Secțiunea de interpretare vocală, categoria seniori:
-Tudorescu Nadiana Emanuela, Negomir (Premiul I)

-Mitran Melinda, Rovinari (Premiul I)

-Istodor Costina Gabriela, Samarinești (Premiul I)

-Șerban Nicoleta Maria, Samarinești (Premiul I)

-Șandru Ioana, Polovragi (Premiul I)

-Nuță Ana, Craiova (Premiul I)

-Simona Ghițoi, Craiova (Premiul I)

-Claudia Ghițoi, Craiova (Premiul I)

-Glofin Alex, Craiova (Premiul I)

-Drăghici Denis, Craiova (Premiul I)

-Diaconu Simona, Baia de Fier (Premiul al II-lea)

-Ștomlega Ștefania, Ișalnița (Premiul al II-lea)

-Bobolocu Ana Maria, Piscu Vechi (Premiul al II-lea)

-Prințipu Cătălin, Polovragi (Premiul al II-lea)

-Calotă Loredana, Ișalnița (Premiul al III-lea)

-Glăvan Emilia Petruța, Moțăței (Premiul al III-lea)

-Cîrciumaru Alexandru Ionuț, Băilești (Premiul al III-lea)

-Motoiag Alexandru Gabriel, Craiova (Premiul al III-lea);


Secțiunea de interpretare vocală/grup:
- Grupul vocal „LĂSTARII TURCENIULUI”, Turceni, parohia Strâmba Jiu (Premiul I; Coordonator: Prof. Trăistaru Marcel, Prof. Popescu Cristinel)

- Grupul vocal „OLTENCUȚELE”, Liceul de Artă „Marin Sorescu” Craiova (Premiul I; Coordonator: Prof. Nicolae Streață);


Secțiunea de interpretare instrumentală/grup:
- Grupul instrumental al ansamblului folcloric „IZVORAȘUL”, din comuna Negomir, parohia Raci (Premiul I; Coordonator: Prof. Nicu Tudorescu)

- Grupul instrumental al Casei de Cultură Turceni, parohia Strâmba Jiu (Premiul I; Coordonatori: Prof. Șandru Oana, Prof. Popescu Cristinel)

- Grupul de fluierași al ansamblului folcloric „CHEILE OLTEȚULUI”, Polovragi, parohia Polovragi (Premiul I; Coordonator: Prof. Gheorghe Mituță)

- Grupul instrumental „CEATA LUI STREAȚĂ”, Liceul de Artă „Marin Sorescu” Craiova (Premiul I; Coordonator: Prof. Nicolae Streață);


Secțiunea de interpretare instrumentală/single:
-Băloi Marian, Baia de Fier (Premiul I)

-Cîță Dragoș Mihăiță, Piscu Vechi (Premiul I)

-Mlagiu Dragoș, Craiova (Premiul I)

-Alexandru Dinu, Craiova (Premiul I)

-Zaharia Valentin, Baia de Fier (Premiul al II-lea).


Festivalul de folclor „Mândrie strămoșească: Ie românească” a fost prezentat de către tinerii Alina Ioana Nisipeanu și Angel Semenescu.

Autor: Prof. Doru Marcu

Galerie foto


Vizualizări: 1,750

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste