(închide)

GORJ: Copil de 10 ani, la spital în urma unui accident produs la Crasna

 

Un copil, în vârstă de 10 ani, a ajuns la spital, în urma unui accident rutier produs, luni, în comuna Crasna.

Potrivit IPJ Gorj, o șoferiță a pierdut controlul volanului, a intrat în coliziune cu o mașină care venea din sensul opus și a ricoșat, apoi, într-un alt autoturism.

Femeia, din Crasna, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 665, din direcția orașului Novaci către comuna Mușetești, într-o curbă la dreapta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus regulamentar din sens opus, de un bărbat, de 24 de ani, din Aninoasa, ulterior, ricoșând într-o altă mașină, condusă de o femeie, de 41 de ani.

În urma accidentului a rezultat rănirea unui pasager din ultimul autoturism, în vârstă de 10 ani, care a fost transportat la Spitalul Orașului Novaci în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

„Conducătorii autoturismelor implicate în accidentul rutier au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, spun reprezentanții IPJ Gorj. 

Vizualizări: 757

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste