(închide)

Investiție de 700 mii de euro la Câlnic!

 

Primarul Dumitru Vulpe al comunei Câlnic a semnat  Ieri la sediul Agenției de Dezvoltare Regională S-V Oltenia, alături de directorul general al Agenției – Marilena Bogheanu, contractul de finanțare al proiectului intitulat ”Centru de zi și îngrijire la domiciliu pentru bunicii noștri”.

Proiectul se va realiza in satul Valceaua din comuna Calnic si este finanțat prin Programul Operațional Regional , axa prioritară 8 – Dezvoltarea Infrastructurii Sanitare și Sociale. Prin acest proiect, va fi schimbată destinația unei clădiri neutilizate din comuna noastra, Căminul cultural din satul Valceaua, ce se va transforma în centru de zi destinat vârstnicilor.

Astfel, autoritățile locale vor veni în sprijinul persoanelor de peste 65 de ani, care fac parte din grupuri cu grad ridicat de vulnerabilitate, sunt în stare de dependență sau au diverse dizabilități. Valoarea proiectului este de aproximativ 700.000 de euro, fonduri europene, contribuția de la bugetul local fiind de 2%, acest procent reprezentând cofinanțarea.

"Mă bucur din suflet ca vom putea veni in sprijinul persoanelor vârstnice si ca, astfel, vom le vom oferi posibilitatea sa petreacă timp împreuna, sa fie ajutați si, in mod sigur, le vom aduce bucurie in suflet", a spus primarul Vulpe.

Vizualizări: 348

Trimite pe WhatsApp

Citește și:

Călător în Oltenia

Olteni de poveste